Constanţa: Taxa de poluare, desfiinţată în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Rodica Hererra Farcău, proprietara Mercedesului înmatriculat în Franţa
Mariana Rodica Hererra Farcău, proprietara Mercedesului înmatriculat în Franţa

O constănţeancă a reuşit să obţină înmatricularea maşinii fără a achita taxa de poluare, după ce a dat în judecată Serviciul de Înmatriculări.

Mariana Rodica Hererra Farcău a obţinut câştig de cauză după ce judecătorii au apreciat că între statele UE nu se pot percepe taxe de import şi că dreptul comunitar este prioritar celui naţional.

Mariana Rodica Hererra Farcău (50 de ani) locuieşte în Eforie, după ce a petrecut mulţi ani în Franţa. În urmă cu patru ani, a decis să-şi cumpere o locuinţă în ţară, pentru ca fiul ei să-şi poată termina studiile în limba maternă.

„Mi-am adus şi maşina, un Mercedes. Ţineam să am această maşină pentru că i-am adus nişte modificări astfel încât să o pot conduce“, a povestit constănţeanca. Mercedesul era înmatriculat în Franţa, însă proprietara a preferat să îl înmatriculeze şi în România. „Mi-ar fi convenit să rămână înmatriculată în Franţa. Asigurările sunt mai mici, însă atrăgea atenţia poliţiştilor şi mă verificau tot timpul“, a arătat ea.

În momentul în care s-a adresat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Constanţa a primit o notă „de plată“ exagerat de umflată. „Pentru maşina mea trebuia să achit 6.000 de lei. Este foarte mult“, a explicat proprietara, care s-a decis atunci să atace taxa în instanţă, atât pentru a obţine neplata sumei, cât şi pentru a crea un precedent.

Sentinţa favorabilă

Procesul s-a terminat în vara acestui an, însă sentinţa a devenit definitivă şi irevocabilă abia luni. Judecătorul s-a pronunţat în favoarea reclamantei şi a hotărât ca înmatricularea să se facă fără achitarea taxei în cauză. În motivarea sentinţei, judecătorul a arătat că România, fiind membru UE, trebuie să respecte, în primul rând, normele comunitare.

Magistratul a reţinut că Ordonanţa 50 din 2008 este discriminatorie pentru că prevede taxa de poluare doar pentru maşinile străine nu şi pentru cele româneşti.

„Potrivit normelor comunitare între statele membre sunt interzise taxele vamale sau de import sau cu efect echivalent. Taxa echivalentă constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor, în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea acesteia“, a arătat judecătorul în motivarea sentinţei subliniind că suprataxarea produselor din UE faţă de cele de producţie internă este discriminatorie.

Citiţi mai multe în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite