Constanţa: Tânărul bătut, legat şi abandonat două zile în pădure: „Au vrut să mă omoare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Grecu (18 ani) este de nerecunoscut după ce a fost bătut, legat şi abandonat timp de două zile în pădurea de lângă localitatea Cuza Vodă. Îşi aminteşte frânturi din drama pe care a trăit-o şi îi este teamă de ce va urma.

Ieri, el a fost transferat pe Secţia Chirurgie, dar este încă foarte obosit. Faţa îi este tumefiată de la loviturile primite, iar ochii abia dacă i s-au dezumflat. Rănile provocate de loviturile agresorilor sunt încă vizibile. „Am dinţii sparţi, iar mandibula mă doare foarte tare“, spune Mihai cu ochii mijiţi.

UPDATE Violatorii de la Borcea, puşi în libertate „de îndată". Un al şaptelea suspect este căutat

Îşi aminteşte doar frânturi din tot prin ce a trecut: „Câteodată mi le amintesc bine, alteori le pierd“, mai spune tânărul. Îşi aminteşte cu exactitate că cea care l-a ademenit spre bătăuşi este Cătălina Răducanu, iar cei care îl aşteptau erau patru la număr: doi din Mangalia, doi din Darabani, dar unul a dat bir cu fugiţii.

Tânărul bătut, dezbrăcat, legat de copac şi lăsat să zacă două zile în pădurea Castelu se află la terapie intensivă

Citiţi astăzi relatările tânărului bătut şi ce personaje noi au apărut în caz!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite