Constanţa: Sorin Grigoreanu a fost desemnat voluntarul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membru activ al Centrului pentru Resurse Civice, Sorin Grigoreanu a fost desemnat, la finalul anului trecut, voluntarul anului 2010. „Noaptea devoratorilor de publicitate“, Centrul de Informare pentru Migranţi sau festivalul „Stufstock“ sunt doar câteva dintre proiectele în care a fost implicat Sorin.

A început voluntariatul în anul 2004, pe domeniul social, alături de fundaţia Baylor - Marea Neagră. A continuat să activeze ca voluntar de mediu, alături de organizaţia nonguvernamentală Mare Nostrum, apoi a ales să se implice la Centrul pentru Resurse Civice. „Neavând un loc de muncă, am putut dedica mai mult timp voluntariatului. Aici am întâlnit mulţi prieteni şi distracţie“, spune Sorin Grigoreanu.

Proiecte de voluntariat

Cât a fost voluntar la Mare Nostrum, tânărul a participat la campania „Litoral curat timp de doi ani“. Apoi a făcut voluntariat în cadrul festivalului Stufstock. Voluntarul a promovat „Noaptea devoratorilor de publicitate“pe litoral. „Anul acesta, «devoratorii» au o componentă de mediu, în care spoturile îi sfătuiesc pe turişti ca atunci când pleacă de la plajă, să-şi ia gunoiul după ei“, rememorează el.

Un alt proiect în care s-a implicat cu drag a fost anul trecut „Centrul de Informare pentru Migranţi“. „Proiectul este al celor de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, dar noi ne-am ocupat să-l implementăm pe Constanţa. Ne-am ocupat de locaţie, de amenajare, de promovare şi de relaţia cu beneficiarii Centrului“, povesteşte tânărul.

Cum a convins juriul

Pentru că a fost cel mai activ militant social al anului 2010, Sorin Grigoreanu a fost nominalizat voluntarul anului la Centrul pentru Resurse Civice. „Fiecare organizaţie şi-a desemnat cel mai bun voluntar, apoi a avut loc selecţia finală, unde am concurat cu alţi 15 ca mine“, spune Sorin. Juriul a fost format din reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale, dar şi ai autorităţilor locale de mediu.

Înainte de a fi ales câştigător, fiecare nominalizat a trebuit să treacă prin trei probe. La prima întrebare, „De ce ai ales să fii voluntar?“, Sorin a răspuns cu sinceritate juriului: „Pentru că-mi place, pentru că o fac din pasiune şi pentru a vedea mulţumirea pe faţa celor cărora mă adresez“.

La a doua probă, colegii din ONG au trebuit să spună juriului de ce Sorin este cel mai bun. „Ei nu au zis nimic despre mine, dar au ales să reprezentăm ceva. Prima dată i-am sprijinit eu, fizic, pe toţi, şi i-am ajutat să se ridice în picioare. Apoi, m-am pus eu în centru şi ei m-au sprijinit. Am salutat juriul şi le-am spus că la mine în organizaţie munca este tratată egal şi oricine are ceva de spus“.

Emoţii pe scenă

Ultima probă, în care trebuia să spună de ce este important voluntariatul, Sorin a zis: „Creşte rapid capitalul social, îţi dă şansa de a-ţi face prieteni adevăraţi şi, cred eu, cel mai important, lumea te acceptă aşa cum eşti, nu trebuie să schimbi nimic la tine“. Pentru Sorin Grigoreanu, premiul de cel mai bun voluntar este şi cel mai important. „Când am luat premiul, nu mai ştiam de mine. Am fost un moment frumos“, rememorează el.

Citiţi mai multe în !


stampila constanta
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite