Constanţa: Sonia Botezatu vrea să devină un nume în arhitectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o tânără realistă, care nu crede în idoli, iar arhitectura este domeniul în care este convinsă că va avea cu succes.Pentru Sonia, contactul cu arta s-a produs de la o vârstă fragedă, iar amprenta pasiunilor părinţilor a rămas pe caracterul ei în formare.

„Am crescut într-o familie de artişti, în care, de când mă ştiu, principala preocupare a fost creaţia artistică: grafica, pictura, designul, arta ambientală. Mi s-a părut firesc să studiez în acest domeniu deja familiar, iar atmosfera de acasă mă inspiră şi mă stimulează“, explică adolescenta.

Acum este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria şi povesteşte că în şcoala primară şi în gimnaziu a studiat şi pianul la o clasă de muzică. A constatat însă că îi place mai mult arhitectura, disciplină pe care a ales-o pentru studiu în liceu. „Consider arhitectura unul dintre cele mai complexe şi interesante domenii“, spune Sonia.

Fire independentă

Firea ei de artist şi spiritul liber nu au putut fi stăpânite de părinţi, iar înclinaţia artistică nu i-a putut fi îngrădită. „Deciziile în ceea ce mă priveşte îmi aparţin în totalitate, iar părinţii m-au susţinut în tot ceea ce am întreprins“, spune adolescenta. Acum nu mai pot decât să o îndrume şi să o ajute cu sfaturi înţelepte.

Viitor hotărât

Comparativ cu alţi tineri de vârsta ei, când încă mai acceptă o sfat de la un prieten sau coleg în ceea ce priveşte viitorul sau care dau ca răspuns un „voi vedea“ şovăielnic, Sonia ştie bine ce vrea să facă în viaţă.

„Doresc să fac o carieră în această direcţie, iar ţelul meu este să mă perfecţionez, să îmi fac meseria cu succes şi să fac arhitectură de înaltă performanţă“, spune hotărâtă Sonia. Evident, nu poate decât să urmeze o facultate în acest domeniu.

Nu crede în idoli

Sonia este o tânără realistă, care nu copiază pe alţii. Dacă alţi copii îşi iau modele în viaţă un profesor, un părinte, un frate sau vreun artist, Sonia susţine că nu are un idol - sau cel puţin nu o persoană.

„Idolul meu nu este încă o persoană, dar, dacă va fi să am un idol, atunci trebuie fie un model de profesionalism, forţă, perseverenţă, cu capacitatea de a-şi folosi creativ aptitudinile şi, bineînţeles, să fie moral“, susţine Sonia.

Îndeletniciri obişnuite

Sonia ştie să îşi dozeze bine timpul şi şi-l împarte foarte bine între prieteni, studiul arhitecturii, pregătirile pentru competiţii şi recreere. Nu refuză o scurtă pauză de la studiu pentru o plimbare, care să-i dea ocazia să mai contempleze liniile arhitecturale ale oraşului în care trăieşte.

Este o adolescentă obişnuită, care ascultă muzică, se plimbă cu prietenii, dar care în loc de un roman siropos preferă o carte de specialitate.

Citiţi mai multe în  !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite