Constanţa: Scandal la o şcoală din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost transferat la un alt liceu
Tânărul a fost transferat la un alt liceu

Scandal de amploare într-un liceu constănţean din cauza unui transfer neacceptat de conducerea unităţii şcolare. Este vorba despre un conflict existent între elevul unei clase de seral şi conducerea colegiului Vasile Pârvan.

Conflictul a apărut în momentul în care Gabriel Popescu a cerut transferul la liceul din Murfatlar şi le-a explicat atât profesorilor, cât şi directorului, motivele pentru care vrea să-şi continue studiile în altă parte.

El spune că directorul unităţii din care vroia să plece l-a refuzat pe motiv că astfel ar rămâne fără elevi. „Iniţial nu mi-a explicat nimeni de ce nu am voie să plec. Au fost seri în care veneam singur cu maşina de la Cobadin şi elevii din Constanţa chiuleau, eram singurul din clasă şi îmi spuneau să plec acasă. Le-am explicat că am probleme personale şi că îmi este mai uşor să-mi continui studiile la Basarabi“, ne-a explicat Gabriel Popescu.

Tânărul s-a plâns în nenumărate rânduri de condiţiile din liceu, dar şi de faptul că au dispărut banii pe care i-ar fi dat pentru fondul clasei.

Conducerea şcolii a fost însă de altă părere: nimeni nu se poate transfera în timpul semestrului şi că mutările de acest gen se fac numai în timpul vacanţelor.

 „Acest elev şi-a cerut transferul în timpul semestrului. În cele din urmă am fost nevoiţi să-l lăsăm să plece după ce a venit cu o hârtie de la Inspectoratul Şcolar şi l-am trecut la cazuri speciale“ a declarat directorul Colegiului Tehnic Vasile Pârvan, Liliana Muscină.



Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite