Constanța: Scafandri din ţară, antrenaţi la ISU Dobrogea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 14 cursanți au făcut scufundări reale, pe timp de zi şi de noapte, simulând misiuni de căutare.
Cei 14 cursanți au făcut scufundări reale, pe timp de zi şi de noapte, simulând misiuni de căutare.

Scafandri de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Bacău, Suceava, Vâlcea, Cluj, Arad şi Bucureşti au fost antrenaţi, două săptămâni, în Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie (CASI) din cadrul ISU Dobrogea.

În ultimele două săptămâni, cei 14 cursanți au făcut scufundări reale, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, simulând misiuni de căutare, identificare şi recuperare manechine şi obiecte de dimensiuni diferite.

„Până la sfârşitul anului, toţi scafandrii încadraţi în cele 27 de subunităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) vor trece, de cel puţin două ori, prin centrul constănţean (iarna şi vara), astfel încât să poată efectua antrenamente atât în costume uscate, cât şi în cele umede“, a declarat Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Antrenamente în echipe mixte

Fiecare zi de antrenament a scafandrilor de intervenţie s-a desfăşurat în intervalul 08.00 - 23.00. Scufundările pentru executarea misiunilor primite în cadrul poligoanelor de antrenament s-au făcut în echipe mixte pentru a se asigura atât schimbul de experienţă, cât şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare sub apă.

„Experienţa pe care o are comandantul CASI şi-a spus cuvântul în organizarea şi coordonarea acestor antrenamente. Eu am efectuat nenumărate misiuni reale, dar tot am avut multe de învăţat în aceste săptămâni. În Bucureşti sunt doar lacuri cu apă dulce şi nu foarte adânci, iar aceste scufundări în apă sărată, de o adâncime considerabil mai mare sunt o experienţă nouă şi bineînţeles benefică”, a precizat plt. Alexandru Ionescu, scafandru al Grupului Special de Salvatori din cadrul ISU al municipiului Bucureşti, la sfârşitul antrenamentelor efectuate în Marea Neagră.

„Ideea înfiinţării acestui centru este extraordinară din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte pentru că putem efectua antrenamente sub stricta supraveghere a instructorilor profesionişti şi a cadrelor medicale. În altă ordine de idei, aici ne întâlnim cu mai mulţi colegi din diferite zone ale ţării şi putem face schimb de experienţă”, a explicat sg.maj. Paul Bătrân, scafandru de intervenţie în cadrul ISU Arad.  

CASI Constanţa este unic la nivelul Ministerului de Interne

Centrul de Antrenament al Scafandrilor permite organizarea şi derularea, în foarte bune condiţii, a unor activităţi comune pe linia pregătirii în domeniul intervenţiilor şi misiunilor subacvatice, îmbunătăţirea capacităţilor şi echipamentelor pentru intervenţii la dezastre acvatice atât a efectivelor IGSU, cât şi a celorlalte structuri subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Centrul a luat fiinţă în urma unui parteneriat între MAI, prin IGSU, şi reprezentanţa Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România prin implementarea proiectului „Întărirea capacităţii Guvernului României de a gestiona situaţii deficile generate de dezastre naturale - Dezvoltarea Capacității pentru Situații de Urgență”.

Până în prezent, pentru CASI, s-au cheltuit aproximativ 170.000 USD, mai mult de jumătate din sumă reprezentând numai contravaloarea echipamentelor necesare pentru scufundări.   

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite