Constanța: S-a activat Comandamentul Litoral; inspectorii așteaptă reclamațiile turiștilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au activat de astăzi Comandamentul Litoral. Prezent la Constanța, președintele Autorității Naționale, Constantin Cerbulescu a susținut o pledoarie pentru protecție și siguranță, însă s-a dovedit a fi pe lângă realitatea din teren.

Despre activitatea Comandamentului Litoral din acest an se aude numai de bine – elanul este specific oricărui început, însă întrebat despre cuantumul amenzilor și posibilele sancțiuni pentru agenții economici, Constantin Cerbulescu s-a pierdut în legi și cifre. A fost ajutat de colegii de la Constanța, simpli inspectori, care au specificat că pentru această vară nu există normă de amenzi, iar conform legii, sancțiunile pot fi între 10 și 100.000 lei.

Fiind un an de criză, și Comandamentul Litoral își restrânge activitatea, în sensul că numărul inspectorilor detașați este mai mic, apelându-se la inspectorii din Constanța, Tulcea și Brăila. 

Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat că locaţiile Comandamentului Litoral vor fi aceleaşi ca şi anul trecut. Comandamentul va funcționa până pe 31 august și s-a promis faptul că inspectorii „vor fi mai vigilenți și nu sunt în concediu la mare, așa cum s-ar crede“, după cum a subliniat Cerbulescu.

Unde se pot depune reclamații:

-   în Constanţa, la sediul OPC, strada Poporului nr. 121 bis, telefon: 0241.55.05.50

-   în Mamaia, la hotel Ovidiu, telefon: 0241.83.19.33

-   în Neptun, la hotel Mioriţa, telefon: 0241.73.19.00

-   în Costineşti, la sediul Biroului de Turism pentru Tineret, telefon 0241.73.49.00.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite