Stiri din Constanta

Constanța: Radu Mazăre dă Primăria pentru Brazilia

27 noiembrie 2009, 12:20 |  Autor: Ioana Popa | 

Cuvinte cheie: Constanta, Mazare, primarie, ANI, parchet, Brazilia,

Radu Mazăre

Constanța

Radu Mazăre

 

Primarul Constanţei spune că se va muta în Brazilia, ţara lui de suflet, dacă nu va mai putea atrage fonduri pentru municipalitate şi nu va mai realiza proiectele deja începute. Mazăre a declarat că sesizarea pe care a făcut-o Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este „o ultimă zvâcnire politică“.

Edilul spune că se aştepta la un astfel de atac, menit să îi „terfelească imaginea“. Tot el recunoaşte însă că s-a săturat să tot fie anchetat la fiecare două zile de ANI sau DNA şi se gândeşte serios să renunţe la acest ultim mandat. „La următorul mandat categoric nu voi candida şi mă gândesc serios să renunţ şi la mandatul acesta. Aşa nu mai vreau! Am fost 10 ani primar. Nu vreau să îmbătrânesc în politică“, susţine Mazăre.

El acuză inspectorii ANI că totul este „un bluf“. „La fel s-a întâmplat şi în urmă cu o lună, când cei de la ANI anunţau că am fost incompatibil, că am fost acţionar la nu ştiu ce firmă în perioada în care eram primar şi trebuia să mă dea afară. Mi-au făcut plângere la Parchet, la DNA, şi de la Parchet, judecătorul, notarul şi registratorul public au constatat că nu este nimic adevărat din ce anunţase ANI şi au dat NUP (neînceperea urmării penale, n.r.)“, a declarat edilul.

Contract păgubos

Reamintim că ieri ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa să preia cercetarea dosarului în care primarul Radu Mazăre este învinuit de conflict de interese.

Inspectorii ANI spun că edilul a încheiat un contract în valoare de peste 3.2 milioane de lei pentru „intermedierea executării serviciilor de publicitate TV“ cu SC Soti Cable Neptun SRL. Edilul a deţinut, până la 20 martie 2002, calitatea de asociat la SC Telegraf Advertising SRL, alături de alte nume, printre care şi Sorin Strutinsky, actual administrator al firmei.

La acea dată, edilul Constanţei a cesionat acţiunile deţinute. Anchetatorii au aflat că unul dintre administratorii SC Soti Cable Neptun SRL, beneficiara contractului, este Strutinsky, iar printre asociaţi se regăseşte şi Conpress Holding. Mazăre şi Strutinsky mai sunt asociaţi şi la: Conpress Advertising SRL, Conpress Holding SRL, Ideea Contrast SRL, Sigma Trading SA şi Conpress Group SRL.

Astfel, ANI a constatat că: „Radu Mazăre, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a efectuat fapte de comerţcu aceiaşi parteneri de afaceri, foşti sau actuali asociaţi“.

La rândul său, edilul se disculpă şi susţine că: „Respectivul contract a fost verificat de Agenţia Naţională de Reglementare. ANRMAP a stabilit că este legal. Acum o săptămână, când am fost la ANI, ne spunea grăsuţa de acolo că n-are documente în dosar şi că va mai dura până va primi aceste documente. Le-a primit repede şi a anunţat că eu, vezi Doamne, sunt în conflict de interese“. Mazăre spune că va pune la dispoziţia Parchetului Constanţa documentele necesare.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole