Constanţa: Rachetomodele realizate de elevi vor fi lansate de pe aerodromul Tuzla

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ediție a Concursului Național de Rachetomodele „Herman Oberth“ va avea loc pe Aerodromul Tuzla pe data de 12 iunie; participă echipe din cinci licee şi opt şcoli generale din ţară şi străinătate.

Concursul se adresează tuturor adolescenților care își construiesc propriile rachetomodele și au ocazia apoi să le lanseze de pe aerodromul Tuzla.

Organizat de Colegiul Mircea cel Bătrân, cu sprijinul școlilor „Dan Barbilian“ și „Spectrum“, concursul mai cuprinde o sesiune de instruire tehnică.

Marea provocare constă în faptul că elevii vor avea de realizat rachetomodele după scheme la prima vedere, atent concepute de specialişti.

Competiția se va organiza pe echipaje, până în prezent fiind înscrise colective din Galați, București, Constanța, dar şi din Turcia.

Proiectul a primit sprijin financiar din partea Ministerului Educației.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite