Constanţa: Prefectul declară război etnobotanicelor
0
Claudiu Palaz a anunţat că va merge personal în controalele nocturne la magazinele de ierburi după ce tot mai mulţi tineri au ajuns să fie dependenţi de etnobotanice şi au ajuns la spital în stare gravă după ce au consumat aceste substanţe.
Prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, a anunţat ieri că şi-a pus la punct un dosar bine documentat cu privire la numărul de astfel de magazine din judeţul Constanţa, cui aparţin şi unde sunt amplasate.
Ba mai mult, prefectul a dat şi câteva exemple cu astfel de magazine despre care este sigur că nu au autorizaţie de funcţionare şi nici pentru amplasarea firmei luminoase.
„Mai multe organizaţii studenţeşti, elevi de liceu şi de la şcoli generale se alătură acţiunii de combatere a acestor magazine. Acţiunile de control majore vor avea loc pe timp de noapte, în perioada imediat următoare. Atunci au activitate intensă. În timpul zilei nu au deschis“, a declarat prefectul Palaz.
Primării implicate
În sprijinul acţiunii prefectului vin şi primăriile din judeţ prin adoptarea de hotărâri de consiliu local care interzic funcţionarea magazinelor de acest fel.
„La Năvodari, primarul Nicolae Matei a găsit o modalitate de a înlătura aceste magazine, iar la Eforie au fost închise. Voi apela la ajutorul autorităţilor locale, care au pârghiile necesare. Sunt sigur că funcţionează în spaţii compartimentate neadecvat. Corpul de Control al primăriilor şi Inspectoratul de Stat în Contrucţii pot face controale şi aplica amenzi acolo unde se impun“, a mai spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Pericol pentru tineri
Prefectul a spus că a rămas surprins să vadă cât de dependenţi sunt tinerii de aceste substanţe, care se vând în magazinele de ierburi. „Dau buzna peste cei care sunt în control pentru a cumpăra măcar o doză“, spune Palaz.
În ultimele zile, oamenii legii au verificat aproape 20 de astfel de magazine, din totalul de 54 care funcţionează în tot judeţul. Au fost aplicate amenzi şi a fost dispusă suspendarea activităţii în unele cazuri. „Sunt şi foarte vigilenţi. Contestă imediat în instanţă deciziile de suspendare a activităţii pentru a continua să vândă“, a mai spus prefectul.
Crimă între prieteni din cauza etnobotanicelor
Prima crimă pe fondul consumului de etnobotanice a avut loc la Constanţa. Doi bărbaţi din Maramureş tocmiţi cu ziua să construiască o casă în Constanţa şi-au omorât colegul cu lovituri de pumn acum o lună.
Cei trei colegi de muncă şi de pahar s-au certat din cauza unei ţigări. Suspecţii le-au spus anchetatorilor că au consumat produse etnobotanice în seara în care şi-ai omorât colegul în bătaie.