Constanţa: Petrecere comunistă într-un club de fiţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceauşescu-party cu cravate de pionier
Ceauşescu-party cu cravate de pionier

Angajaţii, dar şi invitaţii s-au îmbrăcat în costume care se purtau în urmă cu două decenii. De la gât nu au lipsit cravatele roşii, de pe cap caschetele muncitoreşti şi căciulile de blană.

Petrecăreţii au fost aşteptaţi cu un pahar de ţuică fiartă, sare şi colaci. Petrecerea a început cu intonarea imnului României de dinainte de 1989, apoi cu un scurt telejurnal, care prezenta românilor ştirile de la acel moment. DJ-ul nu a uitat să pună câteo melodie a anilor ’80.

Petrecerea în stilul Epocii de Aur a fost organizată de Clubul Vansses din Constanţa, în colaborare cu Kafe van Frans.

Petrecăreţii au fost costumaţi în ţinute specifice perioadei de dinainte de revoluţie: cravate de pionier la gât, caschete cum se purtau pe şantierele de construcţii, căciuli de blană cum numai vârstncii mai poartă. Fetele au venit cu fundiţe-n păr sau cu codiţe împletite. 

Ideea i-a venit la duş

Patronul Kafe van Frans, Ionuţ Virgil Oprea, a ţinut să precizeze că nu este vorba despre o petrecere politică şi că nu face nici un fel de propagandă comunismului. „Trebuia să organizez ceva deosebit şi m-am gândit că până acum n-a făcut nimeni în România o astfel de petrecere şi că lumea ar putea fi interesată de aşa ceva“.

La rândul său, managerul clubului, Lucian Petrescu, a declarat că începând de ieri, 14 ianuarie, s-a deschis seria petrecerilor tematice la Vansses şi că săptămâna viitoare se pregăteşte o seară în stil ţigănesc. „Ideea de a organiza Ceauşescu party  mi s-a părut foarte bună. Voiam să animăm viaţa de noapte de joi pentru că oamenii nu prea au unde să se distreze în această zi a săptămânii“.

La distracţie nu a lipsit nici fiul primarului Constanţei, Răducu Mazăre. El a venit în jurul orei 00.40, însoţit de mai mulţi prieteni. „N-am nicio costumaţie specifică perioadei, dar am venit să văd despre ce este vorba“, a declarat el.

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite