Constanţa: Petre Armarache este pictorul restaurantelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prietenii şi cunoştinţele apropiate este Bolek sau Don Pedro. S-a născut cu creionul într-o mână şi penelul în cealaltă, iar talentul l-a îndrumat ce să facă cu ele.

A absolvit o clasă cu profil de ceramică-sculptură-pictură, dar viaţa şi raţiunile financiare l-au orientat către pictură, pentru că sculptura nu se prea cumpăra în România, iar ceramica este un domeniu foarte rar vizitat în care doar cunoscătorii şi pasionaţii de arta modelajului se mai avântă.

Desenul, talent descoperit la vârsta de trei ani

A ales pictura pe pânză, dar şi cea murală despre care, glumind, spune că nu este cea cu murături. A început în spilhozen, cu creta pe trotuar, în zona oraşului vechi, acolo unde a copilărit.

Tatăl i-a desenat prima maşină atunci când micul Bolek avea 3 ani, dar  a simţit nevoia să-i aducă unele modificări spre uimirea celor mari. Desenul era jocul său favorit.

După 35 de ani de culori şi lumini topite în sute de tablouri, este un portretist desăvârşit pentru că a constatat că cererea de figuri, inspirată de trendul Occidentului, este atât de mare.

La cererea clientului, oamenii de zi cu zi devin spartani, samurai, gladiatori, eroi de filme şi ai unui cotidian care trebuie imortalizat. Au fost şi cazuri în care deşi a avut comenzi de la mulţi interlopi nu le-a putut onora solicitările pentru că cererea, de la răpiri şi scene de luptă în apusuri de soare, chiar îi strepezea dinţii.

Personaje celebre, clienţi renumiţi

I-ar fi plăcut să picteze biserici, dar pentru că până la turlă te mânâncă unii şi alţii, a ajuns să picteze „sfinţi“ de coloratură, la care se închină lumea de azi. În mare parte sportivi celebri, sau chipuri angelice pentru clătit retina, în special în cazul bărbaţilor. A pictat în Constanţa şi Bucureşti peste zece localuri din ţară în care a adus la mese sportivi celebri şi a creat o atmosferă originală pentru cei care le trec pragul, deoarece nu e puţin lucru să te afli la o bere în compania lui Ronaldinho, a lui Mutu sau Mitică Dragomir.  Clienţii săi sunt nume grele din marea „familie“ a fotbalului, de la Hagi la Gino Iorgulescu sau Cosmin Olăroiu.

Solicitat de poliţişti pentru portrete-robot

Umorul şi stilul tăios al caricaturii sale l-au recomandat pentru presa de după ’89, fiind unul dintre cei mai „citiţi“ autori. „Totul până la Infractoarea mov, pentru că am considerat că se poate face artă în presă şi fără să te prostituezi, iar ca performanţă personală, m-aş lăuda ca din redacţia «Atacului de Constanţa» sunt singurul care nu am fost dat în judecată“, povesteşte pictorul. În primii ani de după revoluţie era un oaspete de seamă al poliţiştilor, dar asta pentru că era solicitat să întocmească portretul robot al unor delincvenţi.

Astăzi, între două tuşe, se consideră un om bogat spiritual pentru că desenul şi talentul său l-au dus în rame care i-au permis să vorbească oamenilor în culori şi crede că a venit vremea să-şi facă un autoportret şi câteva tablouri pentru pereţii casei sale şi să devină şi el un client al operelor sale.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite