Constanţa: Patrioţii de la Asociaţia 840

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua României, doi constănţeni ţin ca blocul lor să fie primul care poartă însemnele naţionale. Ioan Popa şi Marin Onţică îşi arată astfel patriotismul, și în memoria vecinului lor, medicul Eugen Totescu. El i-a învățat să își arate așa mândria de a fi români. 

Cei doi pensionari arborează dis-de-dimineaţă, în ziua de 1 Decembrie, drapelul României. Şi-ar dori să facă asta mai mulţi români. Povestesc cu amărăciune că în cartier sunt singurii care fac acest gest. „Mulţi ne întreabă de ce facem asta. Sunt oameni în toată firea care nu înţeleg semnificaţia“, mărturisesc cei doi vecini.

Lecţia de patriotism

Nea Marin Onţică e pensionar. Are 75 de ani şi vorbeşte frumos despre ţara sa, despre Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş, conducători despre care spune că românii ar trebui să-i considere modele.

A lucrat toată viaţa la Direcţia Agricolă. „M-am ocupat de sectorul păsări, într-un cuvânt am fost «găinar»“, zâmbeşte nea Onţică. Prin anii 60, a fost trimis la o şedinţă la Târgu Mureş, iar prin satele din zonă a văzut stegurile ungurilor arborate la porţi. „Mi-era ciudă. Mi-aş fi dorit să fim şi noi românii aşa, patrioţi“, spune Marin Onţică.

Ioan Popa (64 de ani) crede că a moştenit patriotismul de la bunicul său. „Mi-a fost model. În 1916 era primar şi a lăsat primăria ca să plece la război, să lupte pentru ţară. Nu i-a fost frică de nimic“, povesteşte bărbatul cu mândrie.

Tot o lecţie de patriotism le-a dat şi un vecin, un medic care a murit acum vreo cinci ani. Eugen Totescu trăise mulţi ani în Cluj-Napoca. Aşa a răsărit în sufletul său patriotismul. Când s-a mutat la Constanţa, doctorul le spunea vecinilor că şi-ar dori să arboreze steagul românesc la intrarea în bloc. „Mereu mă ruga să-i fac un suport. Spunea că găseşte el un drapel. N-am mai apucat, medicul a murit, dar atunci eu am jurat că îi voi îndeplini dorinţa“, povesteşte Ioan Popa.

De atunci, în fiecare an, când sunt evenimente cu semnificaţie patriotică, cei doi vecini arborează steagul. „Îl mai punem de 1 Ianuarie, fiindcă începe un nou an, la 10 Mai, chiar şi la 23 August, pentru că şi ziua aia are însemnătate istorică“, mărturiseşte Marin Onţică. Când e vreun deces, coboară steagul în bernă.

Emoţionat de imn

Au o singură mâhnire – românii nu sunt patrioţi. De 1 Decembrie, oamenii chefuiesc, pleacă în vacanţă la munte, în străinătate, politicienii depun coroane la monumente a căror semnificaţie nu o cunosc. Dar uită de cei care au murit în război pentru ca noi să avem ce sărbători astăzi. „Politicienii n-au nicio zi naţională. Eu cred că românii trebuie să fie mai uniţi. Eu mărturisesc că se ridică părul pe mine când aud cântându-se imnul României“, spune Ioan Popa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite