Constanța: Ou de ciocolată de 2,2 metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Constanţa oul îl aduce pe iepuraş şi nu invers. Maestrul cofetar Silvian Miron a mai născocit ceva prin care să-i atragă pe cei mici în atelierul său: a început astăzi să realizeze un ou din ciocolată de dimensiuni impresionante.

Oul va avea 2,2 metri înălţime, cât despre cantitatea de materie primă necesară maestrul spune că va folosi cât este necesar.

Oul este aşezat pe un postament, iar ciocolata este turnată printr-un cofrag de plasă din sârmă. Lucrul a început luni dimineaţă, iar abia seara a terminat de turnat ciocolata pentru a da formă oului.

„Miercuri va fi gata, iar atunci îi invit pe copii să intre în ou şi să îl salute pe iepuraş“, a declarat maestrul Silvian. Până atunci, maestrul nu vrea să dezvăluie mai mult din surpriza pe care o pregăteşte micuţilor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite