Constanţa: O zi alături de delfinii Chen-Chen, Pei-Pei şi Ni-Ni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei mamifere se trezesc cu noaptea în cap, primesc mâncare din trei în trei ore, iar restul timpului şi-l petrec jucându-se Pei-Pei, Ni-Ni şi Chen-Chen sunt cei trei delfini aduşi în urmă cu zece zile din China. În fiecare zi, programul lor începe la ora 7.00.

Antrenorii şi întreg personalul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa au grijă ca noile vedete să nu se plictisească. „La jumătate de oră după ce se trezesc, delfinii sunt hrăniţi şi li se face controlul medical“, explică biologul-şef Angelica Curlişcă. Ea spune că fiecare dintre delfini consumă între opt şi zece kilograme de peşte pe zi, în funcţie de vârsta şi greutatea fiecăruia. „Speciile de capelin, hering sau calamar alcătuiesc meniul zilnic al delfinilor. Hrana este preparată într-o cameră specială“, completează biologul, care spune că fiecare porţie este stabilită cu o seară înainte.

Dorm iepureşte

Pentru că mamiferele sunt încă în perioada de acomodare, programul delfinilor diferă de la o zi la alta. „Sunt zile în care nu au poftă de mâncare şi atunci nu-i putem forţa. În maximum o lună se vor acomoda “, crede biologul-şef.

În jurul orei 10.00, antrenorii îi răsfaţă pe delfini cu o gustare, urmată de alte mese, din trei în trei ore. În restul timpului, delfinii se antrenează pentru viitoarele reprezentaţii, programate pentru sfârşitul lunii.

„Parcă ar fi extratereştri! Când dorm, delfinii au jumătate de creier treaz şi jumătate adormit şi astfel reuşesc să se menţină la suprafaţă, fără să se înece“, dezvăluie Angelica Curlişcă.

Îşi ascund jucăriile

Angajaţii complexului contănţean au grija ca delfinii să nu se plictisească, iar pentru asta le schimbă jucăriile sau folosesc jeturi de apă. Chen-Chen este considerată cea mai serioasă dintre vedetele Delfinariului şi are jucăria sa preferată - o minge de baschet cu care face ghiduşii. „Chen-Chen preferă să se joace singură şi deseori ascunde jucăriile de ceilaţi doi delfini“, povesteşte râzând unul dintre îngrijitori. Pei-Pei şi Ni-Ni preferă să se joace împreună şi împart de cele mai multe ori o jucărie.

Biletul la Delfinariu va costa 14 lei

În acest an, Delfinariul din Constanţa va avea aceleaşi tarife ca în 2009 la spectacolele cu delfini. „Copiii vor plăti 7 lei intrarea, iar adulţii - 14 lei“, a declarat directorul Adrian Mînăstireanu. Astăzi, conducerea complexului se va întâlni cu dresorii şi echipa chineză care-i monitorizează pe delfini pentru a stabili când noile vedete - Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen – vor fi pregătite să înceapă spectacolele. Delfinii au fost aduşi de la Acvariul din Beijing la 29 mai şi au costat 372.000 de euro.

Spectacolele au fost întrerupe la Delfinariul Constanţa anul trecut, în luna iulie, după ce singurul delfin, Mark, a murit. (Roxana Glăvan)

image
image

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite