Constanţa: UPDATE: O tânără a fost găsită înecată în canal la Medgidia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata a fost găsită sub podul din Medgidia
Fata a fost găsită sub podul din Medgidia

O tânără a cărei identitate nu a fost încă stabilită a fost găsită azi-dimineaţă înecată în Canalul Dunăre Marea Neagră, chiar sub podul din Medgidia. O persoană aflată în zonă a apelat 112 şi a anunţat oamenii legii în jurul orei 6.48.

Din datele furnizate de dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, tânăra nu avea la ea niciun act de identitate, după aparenţe părând să aibă 20 - 25 de ani. Trupul neînsufleţit a fost scos din apele canalului cu ajutorul unei bărci, iar cadrele de pe ambulanţa sosită la faţa locului au încercat manevrele de resuscitare, însă la ora 7.30 a fost declarat decesul.

Poliţiştii au reuşit să o identifice pe victimă după câteva ore. Este vorba despre o adolescentă,  Ionela Nicoleta P. în vârstă de 16 ani din Medgidia. Anchetatorii au spus că nu au găsit nici un bilet de adio asupra ei şi nu ştiu dacă s-a sinucis sau a fost victima unui accident. Cadavrul a fost depus la morga spitalului din Medgidia pentru efectuarea necropsiei.

Cazul este cercetat de poliţiştii Biroului Transporturi Navale Medgidia.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite