Constanţa: O nouă vacanţă pentru elevi şi preşcolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi dintre copii vor abandona temele în favoarea pârtiei.
Cei mai mulţi dintre copii vor abandona temele în favoarea pârtiei.

Fie că îşi petrec zilele libere la bunici, fie că merg la munte sau stau acasă, ei nu sunt scutiţi de temele de vacanţă.Copiii se vor întoarce la ore pe 8 februarie.

Mulţi adolescenţi şi-au programat vacanţa de o săptămână la munte, alături de prieteni. Vor schia pe pârtie, se vor plimba pe muntele îngheţat şi vor face multe poze pentru a se lăuda cu inedita vacanţă.

Cei mai mici vor merge la bunici în vizită sau vor sta acasă să-şi facă temele.

Multe teme

Gemenii Andreea şi Andrei Ciurea au trecut cu brio de primul semestru din clasa întâi. Vor merge la schi şi abia aşteaptă să ajungă pe pârtie. Cu toate acestea, ei sunt incomodaţi de faptul că au şi teme de făcut. „Mi-a dat doamna multe lecţii la matematică, unde trebuie să-l descompun pe trei şi pe doi“, se plânge băiatul. Tatăl nu-i plânge de milă.

„Au timp să se recreeze, dar şi de lecţii. Sunt multe teme, dar nu le găsesc exagerate. Şi aşa şcoala s-a dus mult în jos. Nu trebuie să le plângem de milă“, spune Andrei Ciurea, tatăl gemenilor.

Profesorii spun că elevii trebuie să aibă activitate în vacanţă, de aceea le dau teme de relaxare. „La matematică trebuie să facă exerciţii logice, la limba română trebuie să citească din bibliografie, la biologie trebuie să facă ierbare şi tot aşa“, a explicat Elena Mocanu, director adjunct la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“ din Constanţa.

Pauză de la învăţat, la liceu

Liceenii de la Decebal şi-au luat liber de ieri. Au teme, dar le vor face pe ultima sută de metri sau deloc. Un grup de eleve de clasa a IX-a

de la Liceul Decebal se bucură că ele nu au teme de vacanţă.

„Au lăsat-o şi profesorii mai moale cu temele. Am scăpat în vacanţa aceasta de citit“, spune fericită Mădălina Boitan, elevă în clasa a IX-a la Liceul Decebal, profil uman.

În judeţul Constanţa sunt 112.640 de elevi care se află în vacanţă până pe data de 8 februarie. Următoarea vacanţă va începe pe 26 martie.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite