Constanţa: Musulmanii sărbătoresc naşterea Profetului
0În noaptea de 25 spre 26 februarie, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc naşterea Profetului Muhammed, denumită Mevlid Kandili.
În oraşul Constanţa, sărbătoarea va fi marcată, pe 25 februarie, printr-o slujbă la Moscheea Carol, începând cu ora 15.00.
Aceasta este sărbătorită în a 12-a noapte din luna Rebiul evvel din calendarul arab şi este prima din cele 5 nopţi importante pentru musulmani.
Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia din Constanţa - ataşatul pe Servicii Religioase, va organiza o serie de manifestări cultural religioase dedicate acestui eveniment în luna aprilie 2010.
Muftiatul Cultului Musulman din România adresează tuturor musulmanilor „Mevlid Kandiliniz Mübarek Olsun”.