Constanţa: Momente de relaxare la malul Bălţii Toprachioi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescarii spun că cel mai mare peşte prins în această baltă avea 12 kilograme
Pescarii spun că cel mai mare peşte prins în această baltă avea 12 kilograme

Probabil că nu există persoană care să nu fi fost, măcar odată, la pescuit. Să fi stat ore în şir pe malul apei, aşteptând să se mişte pluta undiţei.

Nu trebuie neapărat să prinzi un peşte mare. Dacă există dorinţa de relaxare, te mulţumeşti şi cu o roşioară de 20 de centimetri. Dar, la sfârşitul zilei pleci de pe malul bălţii cu „bateriile încărcate“ şi pregătit pentru o nouă săptămână de lucru.

Un astfel de loc, care îmbie la relaxare, este şi Balta Toprachioi, situată chiar pe marginea drumului naţional 22 Constanţa - Tulcea, la intersecţia cu drumul care duce spre Zebil. Nu este o baltă mare, dar este bine populată cu ten, caras şi crap. Accesul se face cu maşina, de-a lungul malului, spre cele nouă pontoane. Pentru cei care doresc să meargă mai spre larg, există şi bărci, oferite spre închiriere de admnistratorul bălţii,contra sumei de 50 de lei pe zi. Tot atât este şi taxa zilnică de pescuit, de dimineaţă şi până la apusul soarelui. Pe timpul nopţii, pescuitul este interzis. Raţia de peşte prins este de maximum 5 kilograme, dar cei care merg mai des în zonă spun că, dacă este prins un peşte mai mare, pescarul îl poate păstra.

„Din pescar nu faci om“

Pasionaţii de pescuitul sportiv au auzit deja de această baltă şi vin de ani buni acolo, fie şi pentru un weekend. „Condiţiile sunt foarte bune şi vin destul de des. Este o baltă bună, unde se prinde peşte frumos. Depinde şi de vreme şi de norocul fiecăruia“, este de părere Cristian, din Prahova. El mai spune că nu stă mai mult de un weekend, dar revine pentru simplul fapt că pe Balta Toprachioi a prins şi peşte de 12 kilograme.

Pe malul apei i-am întâlnit şi pe Sorin şi Aurel, din Constanţa, care, dacă nu prind peşte, se mulţumesc doar cu cpliele liniştite petrecute pe malul apei. „Dintr-un om faci pescar, dar dintr-un pescar nu mai faci om“, îşi rezumă, Sorin, pasiunea pentru pescuit. De aceeaşi părere este şi prietenul său Aurel. „Ne mulţumim cu orele petrecute în aer liber. Dacă aş fi rămas acasă, eu aş fi stat la televizor, fiul meu la televizor, şi aşa ar fi trecut ziua. Dar aşa petrecem mai mult timp împreună“, spune Aurel.

La sfârşitul zilei, „prada“ poate fi preparată la grătar şi savurată în foişoarele de stuf amenajate la malul apei, între pontoane.

Nu sunt refuzaţi nici cei care vor să campeze pe malul apei, fie cu cortul, fie cu rulota. Preţul este tot de 50 de lei pe zi.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite