Constanţa: Micii fotbalişti de la Academia Hagi învaţă judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest sport îi ajută pe copii să evite accidentările şi să se orienteze în spaţiu. Copiii de la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi îşi îmbunătăţesc performanţele făcând judo.

Au câte un antrenament în fiecare săptămână. Cei 94 de copii sunt împărţiţi în grupe şi fac câte o oră şi jumătate de antrenamente. Au între 10 şi 12 ani, sunt energici şi ascultă cu sfinţenie sfatul antrenorilor. Fiecare vrea să fie cel mai bun.

„Alinierea! Bună ziua!“, rosteşte hotărâtă antrenoarea Ghiuli Ismail. Băieţii răspund în cor. Apoi încep exerciţiile de încălzire. Fiecare încheietură trebuie pregătită pentru exerciţiile mai complexe. Unii se amuză copios pe seama colegilor care mai greşesc câte o mişcare.

Apoi, copiii simulează fel şi fel de situaţii care pot apărea în timpul partidei de joc: cum să se mişte când adversarul încearcă să-l deposedeze de minge, astfel încât niciunul să nu fie accidentat. Urmează rostogolirile în cap, mersul maimuţei şi exerciţiile prin care copiii învaţă cum să cadă corect, fără să se accidenteze.

Şcoala căderii

Sunt patru tehnici de cădere controlată pe care micii fotbalişti le învaţă. Yoko Ukemi e prima tehnică de cădere. Copiii ţin bărbia în piept, spatele arcuit, iar când cad bat cu una dintre palme pentru a atenua impactul cu solul.

Ushiro Ukemi e cea de-a doua tehnică de cădere controlată. Când alunecă pe saltea băieţii bat cu ambele palme. Când cad în faţă, copiii ştiu că trebuie să-şi protejeze capul cu mâinile, formând un triunghi. E tehnica Mae Ukemi. Când se rostogolesc, îşi protejează membrele şi capul folosind tehnica Zembo Ukemi.

„Puternic pe teren“

Copiii sunt foarte încântaţi de antrenamente. Tudor Ţăranu, din Constanţa, are 12 ani. „Sunt la Academie de când s-a înfiinţat. La judo îmi place cel mai mult căderea pe laterală. Mă simt mai puternic pe teren de când vin aici, la sală“, povesteşte micul fotbalist. Andrei Chiriţă (11 ani), din Constanţa, spune că visează să ajungă ca Gheorghe Hagi. „Mi-ar plăcea să joc în campionate importante. Îmi place să fac antrenamente de judo, pentru că mă descurc mai bine în teren. Cel mai mult îmi place exerciţiul stând în mâini cu rostogolire“, spune băiatul.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite