Constanţa: Medicii tulceni supăraţi de noua decizie a Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorii dau vina pe ministrul Sănătăţii pentru debandada din sistem
Doctorii dau vina pe ministrul Sănătăţii pentru debandada din sistem

Până la stabilirea unui acord între medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pacienţii vor trebui să-şi cumpere medicamentele la preţul întreg. Este o formă de protest la care au aderat şi mediciii tulceni din sistemul asistenţei primare.

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie, filiala Tulcea, Simona Şopov spune că medicii de familie din Tulcea nu mai eliberează medicamente compensate şi gratuite întrucât „am comite o ilegalitate, în condiţiile în care noi nu avem un contract cu Casa de Asigurări. Deci neavând bază legală nu mai putem elibera astfel de reţete. Cine le va plăti?“. Dr. Şopov a mai precizat că la nivelul judeţului Tulcea, unde încărcarea cu pacienţi a medicului de familie este foarte mare, veniturile medicilor din asistenţa primară se va reduce cu 50%.
„Problema este că ministrul Sănătăţii aruncă vina asupra noastră, a medicilor de familie, pe care vrea să îi scoată în evidenţă ca fiind răii sistemului sanitar“, a declarat dr. Şopov.

Pacienţii vor scoate bani din buzunar pentru a-şi achiziţiona reţetele eliberate de medici. Mulţi dintre ei au fost direcţionaţi spre spital şi asta pentru că nu-şi pot permite să suporte costul integral al medicamentelor prescrise pentru tratarea unor afecţiuni cronice. „Toate aceste lucruri se răsfrâng asupra pacienţilor. Noi, dacă acordăm mai mult de 20 de consultaţii pe zi, suntem nevoiţi să cerem bani pentru cei care ne solicită serviciile peste program şi peste numărul prevăzut. Oare cum ne vor privi aceşti oameni ce ne cunosc de ani de zile? Eu am 3.400 de pacienţi, venitul se va reduce cu jumătate şi voi fi nevoită să disponibilizez o asistentă“, a conchis dr. Simona Şopov.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite