Constanţa: Medici detaşaţi pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistenţa medicală în sezonul estival 2010 se anunţă destul de bună.

Turiştii care vor veni anul acesta pe litoralul românesc vor putea sta liniştiţi în cazul în care li va face rău: medicii şi asistentele vor fi prezenţi în toate staţiunile şi le vor asigura primul ajutor.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă va avea zece maşini care vor fi prezente pe întreg litoralul Mării Negre şi alte 72 care vor deservi populaţia judeţului Constanţa.

„Vom avea maşini în toate staţiunile, începând din Vama Veche, Neptun, Costineşti, Eforie Nord şi până la Mamaia“, a declarat şeful Ambulanţei, dr. Vasile Popescu.

Pentru a face faţă numărului de solicitări, s-a apelat la ajutorul colegilor din Hârşova, Băneasa şi Medgidia şi la medicii de familie, care vor asigura gărzile.

Cadrele medicale vor fi dotate cu materiale sanitare, consumabile etc. Singura problemă cu care se confruntă este cea a personalului medical, acesta fiind şi motivul pentru care s-a apelat la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ).


„Le-am propus două variante celor de la DSPJ: angajarea pe perioada sezonului estival a mai multor persoane sau aprobarea orelor suplimentare“, a precizat Popescu.

15 cadre medicale pe plaje


Şi medicii vor fi prezenţi pe plaje începând cu data de 15 iunie. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), dr. Constantin Dina a declarat că vara aceasta vom avea 20 de puncte sanitare, 42 medici şi 40 de asistenţi detaşaţi pe litoral.


Pe lângă aceştia, s-a aprobat şi detaşarea a încă 15 cadre medicale din alte judeţe ale ţării.

Medicii, inclusiv cei detaşaţi, vor fi plătiţi de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, care va asigura instrumentarul, materialele sanitare şi medicaţia necesară.

image

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite