Constanţa: Mazăre închide circulaţia TIR - urilor pe podul de la IPMC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de joi, circulaţia grea pe podul IPMC va fi restricţionată pentru o perioadă nedeterminată. Decizia a fost luată de Primăria Constanţa ca urmare a concluziilor expertizei tehnice efectuată în luna mai.

„Reparaţia la acest pod am început-o în 2004, numai că, odată cu sosirea la putere a portocaliilor, finanţarea a fost sistată. În nenumărate rânduri, am avut discuţii, le-am explicat importanţa acestui pod, am făcut cinci şedinţe de consiliu local să-l transferăm la Ministerul Transporturilor - inutile. Am atras atenţia atunci că podul se va prăbuşi dacă nu îl reparăm, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu patru luni, când a căzut o bucată din pod“, a declarat primarul Radu Mazăre.

Pod nou peste Canalul Dunăre - Marea Neagră

Primăria Constanţa a solicitat efectuarea unei expertize tehnice ale cărei rezultate au sosit. Specialiştii atrag atenţia că trebuie suspendată circulaţia tirurilor pe pod în cel mai scurt timp. Drept urmare, autorităţile locale au informat Ministerul Transporturilor cu privire la măsura ce urmează a fi luată.

„Traficul va fi deviat pe alte străzi pe care, evident le va face praf, şi vor trece peste un alt pod, de la butelii - cum îi spunem noi. Acesta este capabil să ducă traficul greu încă un an de acum încolo, după care îl vom închide pentru traficul greu pentru că şi el va risca să se prăbuşească. Îmi pare rău că am ajuns la această soluţie, Guvernul a dat bani pentru patinoare la Braşov, pentru trotuare la Cluj, pentru fel şi fel de trăznăi în toată ţara şi nu a vrut să dea bani să reparăm acest pod, care nu e nici al lui Mazăre şi nici al constănţenilor, ci al României“, a mai spus edilul.

Transportatorii vor fi înştiinţaţi cu privire la această măsură prin scrisori, iar la intrările pe pod, traficul va fi dirijat de agenţi de poliţie.

Pentru autovehiculele cu înălţimea totală de până la 4,5 metri ruta ocolitoare spre Portul Constanţa este Bulevardul Aurel Vlaicu - strada Pasajului - bulevardul IC Brătianu - Pod Cumpenei - Bulevardul Aurel Vlaicu şi retur, iar pentru cele cu înălţimea totală de peste 4,5 metri ruta este Bulevardul Aurel Vlaicu - Pod Cumpenei - Bulevardul IC Brătianu - strada Pasajului - Bulevardul Aurel Vlaicu şi retur.

Nu sunt bani

Mazăre spune că podul va fi închis ca măsură de precauţie şi nu pentru reparaţii pentru că nu există bani în acest sens. „Pentru a repara acum podul avem nevoie de 7 milioane de euro, bani care nu se găsesc la bugetul local. Podul aparţine de primărie, dar se află pe traseul unui drum naţional. Cu aceşti bani noi am putea să asfaltăm tot oraşul“, a mai spus Mazăre. El acuză Guvernul că la alocările bugetare, Constanţa a fost ocolită: „Toate podurile din România au primit bani, mai puţin Constanţa“.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite