Constanţa: Maria Manea, pe primul loc la street-dance

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împreună cu cele două colege de la New Force of Dance a ocupat locul I la proba 3 vs 3 la concursul Street Dance Black Sea Contest din decembrie.

Are trei ani de când a intrat în familia dansatorilor de la clubul New Force of Dance. Nu mai făcuse alte dansuri. Şi-ar fi dorit să facă orice alt gen de dans şi se gândise la salsa. Întâmplarea a făcut ca înainte de a merge la cursurile de salsa, la şcoala la care studiază să se organizeze o preselecţie de street-dance. Nu ştia despre ce este vorba.

A mers acolo de curiozitate, i-a plăcut şi nu a mai plecat. A mers la fiecare antrenament de sfârşit de săptămână, fără a rata nici măcar unul. A prins repede schemele de dans şi mişcările. Are un corp elastic şi reuşeşte să imite, cu mare uşurinţă, toate mişcările.

Au urmat concursurile. De trei ani nu ratează niciunul. Alături de colegii săi pregătesc zeci de coregrafii şi petrec ore întregi în sala de dans de la Şcoala Anghel Saligny din Constanţa sub îndrumarea profesorilor Cristian şi Mihaela Paţachia.

Vrea mai mult

Ca orice membru al unei şcoli de dans, visul Mariei este acela de a ajunge... sus. Să participe la cele mai tari concursuri de gen şi, evident, să obţină cele mai bune rezultate. Se mândreşte, până acum, cu un succes important: locul I la competiţia din 2010: Street Dance Black Sea Contest.

„La proba 3 vs 3 am ocupat primul loc, împreună cu colegele mele Andreea şi Elena. Secretul a fost ambiţai şi determinarea. Am muncit foarte mult şi am colaborat foarte bine între noi. Ne-am sincronizat perfect“, spune Elena. Recunoaşte că acceaşi determinare este valabilă şi pentru celelalte concursuri la care participă, indiferent de importanţa pe care o are.

Are însă grijă ca timpul acordat antrenamentelor să nu îi afecteze rezultatele la şcoală. Se pregăteşte câte patru ore în fiecare săptămână, mai ales în zilele de sâmbătă şi duminică.

Apoi, restul timpului îl dedică studiului. „Materiile preferate sunt Româna şi Englez. Sunt şi care nu îmi plac. De exemplu cele de real: matematică, fizică sau chimie. Totuşi, le studiez“, spune Maria.

Ceva în plus

Îi place mult dansul şi s-a gândit la o carieră în domeniu. Susţine, însă, că ar mai vrea să facă ceva pe lângă coregrafie, dar nu s-a decis încă ce anume. Simte că poate da mai mult şi nu numai în dans. Are însă susţinerea părinţilor, indiferent ce ar alege să facă.

Este însă decisă să mai încerce şi altceva şi, spre deosebire de celelalte adolescente de vârsta ei, o face fără a se lua după un model anume. „Nu am un idol sau un model de urmat. Prefer să am un stil propriu“, explică Maria.

Mai sus

În afară de concursurile de dans naţionale, pe care nu le ratează şi ia, de la an la an, premii satisfăcătoare, Maria îşi doreşte să ajungă pe podiumurile unor concursuri mari, cum ar fi Hip Hop International.

Deocamdată, împreună cu colegele de trupă munceşte din greu pentru Hip Hop International, care va avea loc în acest an la Braşov sau Oradea. Îşi doreşte însă să ajungă şi la competiţia internaţională America’s Best Dance Crew şi Hip Hop International, dar peste ocean.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite