Constanţa: Prosoape Versace pe maşini la înmormântarea mamei lui Zicu FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul constănţean şi-a condus miercuri mama pe ultimul drum. Zoiţa Zicu a avut parte de o slujbă discretă de înmormântare.

Familia a închiriat toată capela mortuară Casa Albastră pentru a nu fi deranjată de prezenţa altora, iar ceremonialul de la biserica Sfinţii Constantin şi Elena din Constanţa desfăşurându-se numai cu rude şi câteva cunoştinţe.

De aici, cortegiul funerar, format numai din maşini de lux, dar puţine la număr, s-a îndreptat spre Cimitirul Central din Constanţa, unde a fost înmormântată. Niciunul dintre foştii şi actualii colegi ai fotbalistului - fost la Farul, Dinamo şi AC Parma, actualmente la Poli Timişoara - nu a fost prezent la înmormântare.

Pe maşini au fost puse prosoape de culoare verde şi alb, marca Versace

La cimitir aştepta o coroană din partea familiei fotbalistului Ciprian Marica, colegul lui Ianis de la echipa naţională.

În clipele grele, Zicu a fost sprijinit moral de noua sa iubită - Lavinia, fostă componentă a trupei Spicy, care l-a ţinut de braţ. Drapaţi în negru, cei doi au ieşit din biserică purtând ochelari de soare identici, singura pată de culoare fiind unghiile roşii ca sângele ale Laviniei.

Ianis Zicu şi cântăreaţa Lavinia

Avea doar 47 de ani
 
Mama lui Ianis Zicu, Zoiţa, a încetat din viaţă la numai 47 de ani, după o suferinţă grea cauzată de o tumoră la sân. Medicii nu au putut să facă nimic pentru a-i salva viaţa.

Fotbalistul de 27 de ani se afla în Spania când a fost anunţat că mama lui a murit. Ianis Zicu a sosit în ţară marţi la prânz şi a mers direct la casa mortuară unde era depus sicriu cu trupul mamei sale

. „Eşti înger, aşa că te vom iubi veşnic“, a scris fotbalistul Ianis Zicu pe coroana funerară a mamei sale.


image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite