Constanţa: Luptătorul de pe baricada de la Universitate

Valentin Purică, revoluţionarul împuşcat din spate, căruia glonţul i-a străpuns plămânii

Valentin Purică avea 19 ani când, în seara de 21 decembrie, a plecat de la muncă direct spre Bucureşti; în Piaţa Universităţii a fost împuşcat în plămân şi mâna stângă. Tânărul a plecat spre Capitală imediat după ce auzise la Europa Liberă că pe străzi începuse revolta împotriva comunismului.

Fire mai rebelă, Valentin Purică s-a hotărât în câteva minute că vrea să plece la Bucureşti şi să ia parte la acţiunile ce aveau să schimbe viaţa tuturor românilor. „Fusesem detaşat la Canal în urmă cu aproximativ trei luni. Pe 21 decembrie 1989, în jurul orei 19.00, stăteam în baracă şi ascultam Europa Liberă.

Un coleg  a început să ne povestească că în Bucureşti era haos mare, că lumea ieşise pe străzi şi manifesta împotriva comunismului. Tot vorbind cu el am decis să iau şi eu parte la evenimente“, povesteşte bărbatul.

Valentin îşi aminteşte foarte bine că a plecat spre Piaţa Universităţii cu ultima maşină şi că a ajuns în Bucureşti la ora 22.30. Peste numai jumătate de oră era deja împuşcat.

O noapte de coşmar

În faţa Hotelului Intercontinental era foarte multă lume. Valentin povesteşte că el se tot avânta, dar colegul lui era o fire mai prudentă şi-l mai domolea. „Atmosfera era ca de Revelion. Eram foarte entuziasmaţi, după atâţia ani de dictatură... M-am dus tot mai în faţă şi acolo am văzut că totul în jurul meu arăta ca un foc de tabără. Un TAB rămăsese blocat acolo. Un camion încărcat cu bere se afla în mijlocul pieţei, însă ulterior am aflat că, de fapt, era pus intenţionat acolo. Un student mi-a spus să nu beau, pentru că asta şi urmăreau agenţii, să ne scoată protestatari aflaţi în stare de ebrietate“. 

Deşi au trecut 20 de ani, Valentin Purică retrăieşte cu aceeaşi pasiune momentele de la Revoluţie. Deşi e noaptea în care a câştigat românilor libertatea, 21 decembrie 1989 a fost pentru el o noapte de coşmar.

„Se trăgea cu trasoare în mulţime. Un tânăr s-a apropiat de mine cu un cearşaf inscripţionat cu lozinci anticomuniste şi amândoi am decis să-l agăţăm de un TAB. M-am urcat pe maşină şi am încercat să schimb poziţia mitralierei, iar în momentul acela s-a tras de undeva. Glonţul a nimerit mitraliera şi apoi braţul meu drept. Am sărit de pe TAB şi am început să alerg spre un grup de manifestanţi, dar până să ajung la ei am fost împuşcat în spate“, îşi aminteşte revoluţionarul. Până să atingă pământul a auzit numai urlete în jurul său. Câţiva protestatari l-au lăsat jos pe asfalt, într-un colţ, iar în clipa aceea a simţit că o moleşeală îi cuprinde tot corpul. Şi-aduce aminte că cineva a zis să-l ridice de acolo ca să nu intre în şoc, apoi şi-a văzut toată viaţa în câteva minute.

A fost aruncat la morţi

Câteva minute mai târziu a fost dus la urgenţa Spitalului Floreasca. La spital se făcea triajul - vii la vii şi morţi la morţi. Pentru că nu mai avea puls a fost aruncat la morţi, dar peste câteva clipe a avut o zvâcnire şi aşa cadrele medicale şi-au dat seama că trăieşte şi l-au resuscitat.

După momentele critice care au urmat, a stat în spital până pe 15 ianuarie. „Medicii mi-au uitat o aţă la piept, am făcut infecţie şi iar m-au tăiat, apoi de la transfuzii am făcut hepatita C“, enumeră tânărul. La piept i-au scos lobul din partea dreaptă, iar coasta a cincea i-a fost extirpată pe jumătate. La plămânul stâng are trei lobi, iar la dreptul a rămas cu unul singur pentru că celălalt i-a fost scos. „Era mai bine să mă împuşte acolo unde aveam trei lobi, măcar rămâneam cu unu-n plus“, glumeşte Valentin Purică. În afară de acestea, la mâna dreaptă are o tijă pusă încă din anul 1990. „La mână mai am nevoie de o grefă pentru că nu mi-o pot mişca decât parţial“, înşiră Valentin Purică rănile de război.

„Bubele rele“ îl urmăresc în continuare: a căzut de pe o schelă şi şi-a rupt piciorul, iar medicul ortoped i-a montat un şurub mai strâmb. Suferinţele nu l-au făcut să-şi schimbe tonusul. Valentin Purică se declară un optimist incurabil, care are încredere în oameni. De aceea, rănitul Revoluţiei are puterea să râdă cu poftă atunci când rememorează momentele prin care a trecut de 20 de ani încoace.