Constanţa: Loteriştii de la Techirghiol, chemaţi la schimb de experienţă în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Techirghiol va afla duminică dacă au fost alese numerele norocoase
Primarul din Techirghiol va afla duminică dacă au fost alese numerele norocoase

Consilierii locali din Techirghiol au mers ieri la Loto pentru a depune biletul ce speră să le aducă noroc. Numerele vor fi extrase duminică seara. Abia atunci vor afla consilierii cât de norocoşi au fost.

Chiar dacă nu au nimerit  numerele câştigătoare, consilierii locali din Techirghiol au măcar satisfacţia că iniţiativa de a juca la Loto pentru a aduce bani la bugetul local i-a făcut celebri nu numai în ţară, ci şi în străinătate.

S-a votat: Primăria Techirghiol joacă la Loto. Iată numerele!

„Am primit o invitaţie de la o primărie din Canada, dintr-un orăşel aflat în apropiere de Cascada Niagara, de a merge la un schimb de experienţă privind atragerea de fonduri pentru realizarea proiectelor locale“, a declarat primarul din Techirghiol Adrian Stan.

Primăria Techirghiol joacă la Loto

El a mai spus că iniţiativa lor a atras atenţia şi unor bănci şi fonduri de investiţii din România şi Germania, care s-au oferit să suporte partea de investiţie a primăriei pentru realizarea proiectului Centru SPA pe malul Lacului Techirghiol.

„Valoarea integrală a proiectului este de 5 milioane de euro, iar noi ar trebui să contribuim cu 2,5 milioane de euro, restul fiind fonduri europene. Băncile s-au oferit să suporte partea noastră de cheltuială. Sunt oferte pe care urmează să le discutăm în viitoarele şedinţe de consiliu local“, a mai spus edilul din Techirghiol.

Numerele pe care le vor juca mereu sunt: 43, 21, 9, 11, 5, 4, 19, 35, 24.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite