Constanţa: Jandarmul Laurenţiu Ivanov, în misiune pentru liniştea constănţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Ivanov s-a „înrolat“ în urmă cu patru ani în Jandamerie şi a coordonat zeci de misiuni de menţinere a liniştii şi ordinii publice. Este unul dintre ofiţerii din „garda“ tânără a Jandarmeriei constănţene, meserie pe care a îmbrăţişat-o mai mult pentru un ideal.

„Trebuie să îţi placă“, ne explică locotenentul. A ajuns în Jandarmerie după ce a urmat liceul militar. Cariera sa s-a îndreptat astfel, în mod firesc, tot către o meserie în care porţi uniforma, un simbol al unei autorităţi, dar aducătoare, în acelaşi timp, de privaţiuni.

În anii petrecuţi în stradă s-a confruntat cu diverse situaţii: unele bizare, inedite, altele periculoase. În categoria celor bizare intră ziua de Bobotează când a fost nevoit, alături de colegii săi, să stăvilească asaltul evlavios al bătrâneilor care se călcau pe picioare să obţină câte o sticluţă cu apă sfinţită, iar atunci când alţii o obţineau, înaintea lor, îi acuzau pe jandarmi de favoritisme.

Operaţiunea „Pistolarul“

„Una dintre misiunile noastre din acest an a fost asigurarea măsurilor de ordine la un protest al pensionarilor. Iniţial protestarii au crezut că vrem să luăm măsuri împotriva lor şi au reacţionat. Pe calea dialogului am reuşit să îi convingem că suntem acolo să-i protejăm“, îşi aminteşte locotenentul. În viaţa de zi cu zi s-a confruntat cu destule situaţii în faţa cărora alţii ar fi renunţat. Una dintre ele s-a produs în Mangalia, pe plajă, când jandarmul a fost pus în situaţia de a imobiliza şi dezarma un bucureştean beat care îi ameninţa pe turişti cu un pistol.

La finalul unei zile de muncă, Ivanov consideră că şi-a găsit, cu adevărat, menirea în viaţă: aceea de a fi de folos comunităţii prin munca sa.

Citiţi mai multe în  !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite