Stiri din Constanta

Jandarmul veteran a trăit războiul cu armata germană şi a fost luat ostatic în lagărul sovietic, deşi întorsese armele contra nemţilor.

Orfan de tată de la 14 ani, cu o mamă care trebuia să drămuiască hrana pentru cinci guri flămânde, Ion Şerban s-a chinuit aşa până când un om cu suflet şi-a făcut milă de el şi l-a angajat.

„La 15 ani duceam corespondenţa, făceam bilanţuri şi centralizam date la o societate româno-belgiană care se ocupa cu petrolul“, îşi aminteşte Ion Şerban.

Purta haine militare ciuruite de gloanţe

Când a început al doilea Război Mondial, Ion Şerban nu avea 18 ani împliniţi. „A fost emis un comunicat prin care jandarmeria anunţa că recrutează tineri pentru şcoala de subofiţeri, iar pe 8 ianuarie am început şcoala militară la Timişoara“, spune el.

Bărbatul îşi aminteşte de foamea pe care o suporta, de frigul, mizeria şi instrucţia germană la care era supus. Zilnic mureau tineri care nu făceau faţă sistemului. „Din 1.200 câţi am intrat, în primăvara lui 1942 am mai rămas 860. Mureau din cauza condiţiilor improprii şi nici măcar nu mai anunţau familiile“, povesteşte bărbatul.

Nu i-a fost foarte greu să suporte condiţiile, pentru că era obişnuit cu greul de acasă. Hainele militare le purta cu urme de gloanţe şi sânge şi mânca mămăligă şi lua cafea dimineaţa.

Unsoare de bocanci la masă

Al doilea an al şcolii militare de jandarmi l-a făcut la Drăgăşani. Viaţa militară era atât de grea încât, la un moment dat, a furat unsoare de bocanci, pe care o mânca cu ceapă.

„Unsoarea era făcută din mortăciuni şi resturi de orice fel. Nu am murit, ba mai mult asta ne-a ţinut în viaţă pe mine şi pe colegul cu care am furat unsoarea de bocanci şi ceapa“, îşi aminteşte vârstnicul.

Primul contact cu războiul l-a avut pe 4 aprilie 1944, când a plecat pe front în Moldova. La 20 de ani, Ion Şerban se afla pe râul Bistriţa, alături de trupele germane, care minaseră două poduri cu scopul de a opri înaintarea trupelor sovietice.

„Eram în 23 august şi mâncam din acelaşi cazan cu nemţii, când în curtea unde eram cazaţi am auzit la un post de radio: «Fraţi români, întoarceţi armele contra oştaşilor germani şi faceţi front comun cu armata sovietic㻓, rememorează pensionarul.

Se îndrepta către Bacău alături de alţi 40 de colegi, când s-a întâlnit cu trupele sovietice.

Prizonieri pentru o pâine şi un cub de zahăr

Deşi nu ar fi trebuit să fie prizoneri, ei au fost ghidaţi către un lagăr de la marginea Botoşaniului, unde au stat patru zile. „La una dintre porţi se dădea pâine şi ne-am dus şi noi acolo. O pâine şi un cub de zahăr au fost suficiente să fim luaţi prizonieri, încolonaţi şi duşi în Basarabia, dar am fugit pe drum“, povesteşte bărbatul.

A avut un înger păzitor, pentru că nu s-au declanşat armele sovieticilor, apoi a avut norocul să dea de două femei care l-au spălat, i-au dat de mâncare şi l-au ascuns.

A ajuns acasă şi a continuat să activeze până când s-a desfiinţat Jandarmeria. Apoi s-a reprofilat şi a făcut Şcoala Tehnică de Telecomunicaţii din Bucureşti. Acum are 86 de ani şi este locotenent în rezervă.

Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Constanţa!