Constanţa: Incantaţii pentru sănătate în vatra satului Ion Corvin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tanti Valentina îi vindecă pe oameni cu ajutorul incantaţilor
Tanti Valentina îi vindecă pe oameni cu ajutorul incantaţilor

Se rosteşte de trei ori „Şocurei Iisus Hristos!“, apoi se pronunţă numele bolnavului, care se încarcă cu „energie universală cosmică divină în stare pură“.

Oamenii vin la tanti Valentina cu tot felul de dureri de oase sau rinichi şi îi vindecă cu ajutorul rugăciunilor.
Prin comună, localnicii ştiu că este ghicitoare, deşi tanti Valentina se ocupă de reiki, o tehnică pentru care în anul 1997 a făcut cursuri la Bucureşti şi a primit două diplome.
„Aici lumea e săracă şi amărâtă. Încerc să le sar în ajutor“, spune Valentina Ispas (64 de ani). Înainte să iasă la pensie, a fost casieră la ITC, actuala Regie Autonomă Judeţeană de Transport din Constanţa. Acum a venit vremea să aibă grijă de casa părintească din Ion Corvin.
Tehnica medicală reiki care foloseşte mâinile i-a atras pe localnicii care sunt prea săraci să meargă la medic. Nu poate vindeca însă bolile incurabile.
Mişcări în aer
„Depinde de boala omului, dacă are coloana curbată trebuie să-i faci cel puţin trei şedinţe. Dacă boala e mai grea trebuie să vină de mai multe ori. Vin cu dureri, reumatism, au venit şi cu cancer, dar le spun de la început că nu am cum să-i ajut“, explică tanti Valentina.
Ca să-i facă bine pe „pacienţii“ săi are nevoie de mişcări cu mâinile în aer şi vorbe adresate lui Dumnezeu. Înainte de şedinţa de vindecare, omul este aşezat cu faţa spre răsărit.
„Trebuie să aibă credinţă în Dumnezeu pentru că altfel nu se vindecă... prima dată când pronunţi simbolul spui «Şocurei Isus Hristos! Şocurei Isus Hristos! Şocurei Isus Hristos!», apoi spui numele bolnavului şi a treia oară îl încarci cu energie universală cosmică divină în stare pură“, spune vindecătoarea.
Simblourile cu care lucrează sunt roata cu opt spiţe, crucea Sfântului Andrei şi dragonul.
Tanti Valentina nu ia bani pentru ceea ce face pentru că ar fi pedepsită de cel de Sus.
„Lucrez în numele lui Dumnezeu şi nu ai voie să ceri şi mai ales că oamenii sunt săraci şi sunt vai de capul lor. Vin cu dureri fel de fel, mulţi preferă să vină la mine decât să meragă la doctor, apoi mă sună să-mi spună că se simt bine că nu mai au nimic şi îmi mulţumesc“, povesteşte femeia.
„Dacă ceri bani înseamnă că faci afaceri şi afacere cu Dumnezeu nu se poate, poate să mă plesnească oricând“, crede ea. După fiecare şedinţă trebuie să se elibereze de energia negativă.
„Trebuie să mă eliberez, îmi tai legăturile cu energiile persoanei, le scot prin degetele de la picioare, le trimit în fundul pământului, la purificat pentru ca ele să nu mai vină de acolo în veci“, mai spune Valentina.
Formule magice
Vindecătoarea face şi o demonstraţie, ridică mâinile în aer şi începe incantaţia de vindecare pentru rinichi, nu înainte de a întreba prenumele.
Cu faţa spre răsărit începe ritualul, în timp ce „pacientul“ repetă în gând Tatăl Nostru. „Mintea rinichilor treziţi-vă... Vă ordon să intraţi în atribuţiunile normale de lucru de 100% pentru că s-a produs un dezechilibru.
Eliminaţi tot ce este rău în corpul fizic interior, toată ureea care este în plus, tot acidul uric care este în corpul fizic, infecţia, pietrele topiţi-le, împinge-le către uretră, uretrele spre vezica urinară spre evacuare, apoi încarcă cu energie universală în stare pură locurile de unde ai scos boala până la completa vindecare...“. „Amin“, pronunţat de trei ori, încheie ceremonialul.
Părerea psihologului
„Persoana respectivă trebuie să aibă încredere. Psihic se poate canaliza pe această direcţie şi mental poate merge spre o ameliorarea a durerilor, dar nu o vindecare definitivă. Trebuie să creadă cu adevărat pentru a fi de folos o astfel de metodă“, spune Doiniţa Bentea.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite