Constanţa: Idei de cadou de Dragobete - ceaiurile afrodisiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De sărbătoarea tradiţională a iubirii, comercianţii le-au pregătit îndrăgostiţilor oferte tentante. Obiecte de decor, bijuterii şi felicitări confecţionate manual, dar şi ceaiuri cu efecte afrodisiace – sunt cadouri inedite pe care îndrăgostiţii şi le pot dărui mâine, de Dragobete.

Magazinele care comercializează produse confecţionate manual s-au pregătit pentru sărbătoarea dragostei. Ofertele sunt inedite şi convenabile pentru buzunarele tuturor - bijuterii din materiale textile sau lut special, frumos ornate, felicitări ecologice şi figurine origami.

Bijuterii unicat


„Bijuteriile din material textil sunt special create pentru domnişoarele pline de atitudine. Pentru domni avem o gama variată de ornamente origami: lebede din hârtie, suporturi pentru birou“, a declarat Andrei Dumitru (25 de ani), comerciant la un magazin handmade din zona Teatrului Fantasio.

Preţuri accesibile


Obiectele sunt făurite de maeştri handmade din toate colţurile ţării, iar preţurile lor sunt pentru toate buzunarele. Partenerii care vor să îşi ofere pe 24 februarie un cadou inedit vor plăti între2 şi 150 de lei.

Bijuteriile din material textil costă între 2 şi 30 de lei, în funcţie de dimensiuni, preţul felicitărilor variază între 4 şi 15 lei, iar ornamentele origami frumos pictate costă între 10 lei şi 150 de lei.

„Preţurile sunt pentru oricine. Vrem ca fiecare client care vine la noi să îi poată dărui persoanei iubite un cadou frumos“, adaugă comerciantul Andrei Dumitru, în timp ce făcea ultimele aranjamente în magazin.  Mai mult, la cumpărarea oricărui produs, îndrăgostiţii primesc un certificat de căsătorie valabil pentru o zi şi participă automat la „Tombola Dragostei“, unde au şansa de a câştiga vouchere în valoare de 50 de lei. „Câştigătorii bonurilor valorice le pot folosi pentru a putea face cumpărături în magazinul nostru“, adaugă vânzătorul de la magazinul de produse handmate.

Invitaţie la ceai

Îndrăgostiţii îşi pot petrece seara de Dragobete savurând aroma unui ceai rafinat din India, Sri Lanka, Nepal, China sau Japonia. Produsele sunt naturale şi au efect calmant şi afrodisiac. „Avem ceaiuri albe, negre, verzi, cu extract de fructe şi floarea pasiunii care pot fi savurate de Dragobete“, a declarat Vodavela Ghenum (36 de ani), comerciant la o ceainărie din Tomis Mall.

O cutie cu 100 de grame ceaiuri care aprind dragostea costă între 20 şi 50 de lei. Mai mult decât atât, pentru ca ceaiul să aibă un gust desăvârşit el poate fi savurat din ceşti speciale pentru îndrăgostiţi, ce costă între 60 şi 120 de lei. „Avem şi seturi speciale cu ceşcuţe pentru ceai, colorate cu roşu şi inscripţionate cu mesaje de iubire“, adaugă vânzătoarea.

Şi la Cărtureşti găsiţi ceaiuri din toate aromele: cu bucăţi de papaya şi ananas, căpşuni, zmeură, stafide, coji de portocală şi lămâie, nuci pisate, scorţişoară, bucăţi de vanilie. O cutie cu 50 de grame de ceai costă 9,90 de lei.

Dragobetele, zeul românesc al dragostei

În trecut, strămoşii considerau că Dragobetele este sfântul care aduce dragostea în inimile tuturor. Conform tradiţiei populare, pe 24 februarie, fetele mari şi flăcăii se îmbrăcau cu cele mai frumoase straie şi mergeau pe lunci şi pe câmpuri pentru a culege primele flori de primăvară.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite