Constanţa: Hoţii au scurtcircuitat mersul trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garniturile CFR de pe ruta Bucureşti-Constanţa au avut ieri, în total, întârzieri de 255 de minute, cauzate de furturile de cabluri în apropiere de Lehliu. Mai multe persoane au tăiat marţi noaptea, în jurul orei 1.00, firul de contact din reţeaua electrică a căii ferate.

Cinci trenuri personale au fost anulate, iar circulaţia trenurilor de marfă a fost întreruptă în totalitate.

Hoţii au acţionat în zona Săruleşti - Lehliu, reuşind să fure 280 de metri cablu purtător şi 230 de metri fir de contact pentru a le vinde la fier vechi. Anchetatorii spun că infractorii au slăbit firul de contact pe care circulă trenurile, iar pantograful unui tren de marfă l-a agăţat şi l-a rupt.

Efecte

Incidentul a dus la blocarea circulaţiei în zona Lehliu. Trenurile Rapid 680 şi 682 de pe ruta Constanţa - Bucureşti Nord, dar şi Rapidul 681 Bucureşti Nord - Constanţa au avut întârzieri ce au totalizat 255 de minute.

Trenul Rapid 680, cu sosire în Capitală la ora 9.40, a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 60 de minute, iar trenul 682 Constanţa - Bucureşti Nord, cu sosire la ora 12.00, a avut o întârziere de 55 de minute. Cea mai mare întârziere a avut-o Rapidul 681 Bucureşti Nord - Constanţa: trenul ar fi trebuit să ajungă la destinaţie la ora 11.14, însă a sosit după 145 de minute. Trenurile personale 8033 şi 8013 Bucureşti Obor - Constanţa şi 8043 Feteşti -Bucureşti Obor au fost anulate. Personalul 8022 Bucureşti - Ciulniţa a fost scos, de asemenea, din circulaţie.

Toate trenurile ce au trecut prin Săruleşti au fost tractate de o locomotivă Diesel, cuplată înaintea locomotivei electrice. Garniturile au fost preluate de la zona afectată până la staţia Fundulea, unde locomotiva Diesel era decuplată. De aici, trenurile au continuat drumul cu locomotivele electrice. Pentru zona afectată a existat o singură locomotivă Diesel. Ieri, până la ora 16.00, circulaţia a 16 trenuri de persoane a fost îngreunată din cauza reparaţiilor din zona Lehliu.

Un hoţ a fost prins

Poliţiştii au găsit la faţa locului mai multe unelte pe care le-au folosit hoţii. Oamenii legii susţin că cinci persoane sunt suspecte de săvârşirea acestei acţiuni, dintre care una a fost deja capturată.

20 de lei metrul de cablu

Potrivit agenţilor de la Poliţia Transporturi din cadrul IGPR, sunt mulţi care cumpără cupru de la hoţii de cablu CFR.

„Dau între 20 şi 23 de lei pentru fiecare metru, care cântăreşte aproximativ un kilogram. Le convine şi lor pentru că nu trebuie să taie factură şi cumpără aproape la jumătate din preţ“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Sorin Marinescu, inspector Investigaţii Criminale la Transporturi.

Mulţi dintre ei s-au electrocutat din cauză că au crezut că liniile nu mai sunt bune. „Din ianuarie până acum am avut patru electrocutaţi dintre care unul a şi murit“, a mai spus Marinescu. „Din noiembrie până acum, am reţinut aproximativ 20 de persoane. Doar acum trei zile am prins un grup de opt hoţi care furaseră 1.600 de metri de cablu în valoare de peste un milliard de lei vechi“, spune Marinescu.

„Mai avem patru dosare cu autor necunoscut, infracţiunile fiind comise în data de 25 şi 26 martie 2011, dar şi pe 30 şi 31 martie 2011“, a declarat Viorel Spânu, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Lehliu.

Atac la 27.000 de volţi

Incidentul de marţi noaptea a afectat un sector de cale ferată de un kilometru. Pe o distanţă de 500 de metri, stâlpii de înaltă tensiune au rămas fără nicio urmă de echipament sau fir electric. „Acea linie de contact pe care au acţionat hoţii funcţionează la 27.000 de volţi.

Nu ştiu cum au scăpat fără să se ardă. Zilnic există cel puţin două sau chiar trei cazuri în care mersul trenurilor este afectat de furturile de fier sau cabluri de la liniile de cale ferată ale CFR“, a declarat Radu Anton, directorul CFR Infrastructură din cadrul Regionalei Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite