Constanţa: Greva a închis sediile Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul de pe strada Ecaterina Varga a fost închis între orele 8.00 şi 10.00
Sediul de pe strada Ecaterina Varga a fost închis între orele 8.00 şi 10.00

Oamenii care au vrut să plătească un timbru judiciar , să îşi facă actele pentru parcare sau să îşi achite din datorii au găsit uşile ferecate la sediul de pe strada Ecaterina Varga.

Cei aproximativ 800 de angajaţi din cadrul Primăriei Constanţa  au oprit lucrul astăzi pentru două ore fiind în grevă de avertisment împotriva disponibilizărilor şi a reducerilor salariale, protest organizat în toată ţara.

Constănţenii care au avut treabă pe la instituţiile publice cum ar fi sediul de pe strada Ecaterina varga veneau trăgeau de uşă şi constatau că este închisă. Abia apoi vedeau afiţele care anunţau greva.

„Am un proces şi mi-am luat liber special pentru astăzi şi aveam nevoie să achit un timbre judiciar“, a declarat Ionel Iliuţă. Şi Marcel Petre, un pensionar de 74 de ani avea treabă la Primărie ca să îşi rezolve cu locul de parcare, dar a constatat că trebuie să se mai plimbe până la deschiderea sediului. Pe de altă parte, angajaţii Primăriei se plâng de salariile mici.

„Am salariu de 1.000 de lei şi plătesc o chirie de 200 de euro. Deşi am şi eu o vârstp, tot mama mă ajută să mă descurc“, spus şeful Serviciului de Informatizare, Mihaela Paraschiv.

La rândul său, liderul de sindicat Antuanela Dancu a afirmat că există şi situaţii când un bugetar debutant ia un salariu de 450 de lei.

Pe 9 februarie, reprezentanţi ai sindicaliştilor din toată ţara vor picheta Ministerul Administraţiei şi Internelor şi pe cel al Muncii, iar pe 12 februarie angajaţii sunt pregătiţi să declanşeze greva generală dacă nu le sunt rezolvate cererile.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite