Constanța: Grădiniţă din Năvodari renovată de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detaşamentul Seabees al Marinei americane a reparat clădirea Grădiniţei Nr. 3 din Năvodari. Militarii au înlocuit uşile, au reparat treptele şi au vopsit pereţii şi tavanele celor 14 săli de clasă. Lucrările de reabilitare au necesitat 280 de ore de muncă.

Noua grădiniţă cu program prelungit „Lumea florilor“ a fost inaugurată ieri în prezenţa ambasadorului Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, Mark Gitenstein, a oficialităţilor locale, a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a copiilor.

Lucrările de renovare a clădirii au fost efectuate în cadrul unui proiect al detaşamentului Seabees, finanţat printr-un program al departamentului de Apărare al SUA. Este vorba despre Programul de Asistenţă Umanitară al Comandamentului Militar al SUA în Europa (EUCOM) şi coordonat de către Biroul de Cooperare Româno-Americană în Domeniul Apărării (ODC).

„Noi ne facem doar datoria“

Mark Gitenstein a declarat că unul dintre obiectivele principale ale preşedintelui Obama este de a-i ajuta pe oamenii obişnuiţi şi în special pe cei tineri. „Şi în SUA avem grijă de copiii noştri, aşa cum faceţi voi aici. Prin aceste proiecte, noi ne facem doar datoria. Mai mult decât atât, îi considerăm pe aceşti micuţi ca şi cum ar fi ai noştri“ a declarat ambasadorul Statelor Unite.

Ambasadorul şi-a încheiat discursul făcând trimitere la una dintre creaţiile poetului său preferat, William Shakespeare. „Una dintre faimoasele piese de teatru pe care le-a scris, Henri al V-lea, spune că acela care îşi varsă sângele alături de mine, este fratele meu, iar noi avem grijă de fraţii şi surorile noastre“, a mai adăugat Mark Gitenstein.

Au muncit zâmbind

Cei care s-au ocupat îndeaproape de efectuarea lucrărilor sunt locotenentul Daniel Schmitt şi colonelul Gary Russ. Ei au declarat că au lucrat în colaborare cu alţi 12 ingineri români şi că au început proiectul la începutul lunii septembrie. „Practic, a devenit un fel de casă a noastră“, au spus cele două cadre militare.

La rândul său, directoarea unităţii, Dorina Mihalaşcu, a precizat că angajaţii grădiniţei au învăţat de la americani cum să muncească. „Am observat că soldaţilor nu le-a lipsit nici măcar o clipă zâmbetul de pe buze, indiferent cât de mult au muncit“, a declarat Dorina Mihalaşcu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite