Constanța: Flash Mob dedicat Zilei Mondiale a Sănătății

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În judeţul Constanţa, funcţionează patru grupuri de suport pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân
În judeţul Constanţa, funcţionează patru grupuri de suport pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân

Mâine, în faţa Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanța, peste 100 de persoane se adună pentru a marca, printr-un flash mob, Ziua Mondiala a Sănătăţii. Cu începere de la ora 10. 45, se va trage un semnal de alarmă cu privire la cancerul de sân. 

Participanții la acțiune vor încerca, timp de 30 de minute, să conştientizeze cât mai multe femei despre importanţa autocunoaşterii sânului, ceea ce permite o depistare precoce a cancerului  şi o rată foarte mare de vindecare. 

Flash Mob-ul urmăreşte în acelaşi timp, transmiterea unui mesaj de încurajare a femeilor diagnosticate cu această boală. În judeţul Constanţa, funcţionează deja patru grupuri de suport pentru femeile diagnosticate cu cancer de sân, unul la Mangalia, altul la Techirghiol şi două în municipiul Constanţa.

„Participanţii doresc să atragă atenţia factorilor de decizie asupra problemlor rămase nerezolvate cu privire la cancerul de sân, cum ar fi lipsa unui registru al pacienţilor cu cancer, lipsa consilierii psihologice pentru femeile care suferă de cancer de sân, lipsa protezării gratuite pe considerentul că proteza este o chestiune estetică şi nu medicală“, declară Isabela Ștefan - Iorga, relații publice World Vision Constanța.

„Acest Flash Mob dă tonul unei serii de evenimente menite colectării unui fond de intervenţie destinat exclusiv întrajutorării persoanelor defovorizate din mediul rural care au nevoie urgentă de investigaţii specifice şi nu dispun de bani de transport până la spital sau bani pentru controale“, adaugă  Isabela Ștefan Iorga.

Acțiunea este organizată de Liga Femeilor Constanţa, în parteneriat cu World Vision România, Crucea Roşie, Asociaţia Parteneri în Progres şi Liga Femeilor Musulmane.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite