Constanţa: Fiul fostului comandant al Secţiei 1 Poliţie, prins cu carduri clonate UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Cătălin Lotreanu, de 29 de ani, fiul fostului şef al Secţiei 1 Poliţie Dumitru Lotreanu, a fost prins ieri de poliţiştii de la Secţia 2 în timp ce vroia să-şi achite cumpărăturile cu un card clonat.

UPDATE ora 15.20: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta au dispus punerea în libertate a lui Valentin Ilioară, care nu are voie să părăsească localitatea pe o durată de 30 de zile, acesta recunoscând săvârşirea faptelor.

Lotreanu Jr. susţine că a fost invitat la cumpărături de Ilioară, iar cardurile nu îi aparţineau. Nu a reuşit să-i înduplece pe procurori, care l-au prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE ora 13.49
: Alexandru Cătălin Lotreanu şi prietenul său au fost fost prinşi de poliţişti în timp ce plăteau la Carrefour cu două carduri emise în Scoţia şi Canada cu privire la care a existat suspiciunea că ar fi contrafăcute.
El era însoţit de Valentin Ilioară, de 23 ani, şi cumpăraseră mai multe produse electronice si electrocasnice în valoare de 51.000 lei folosind două carduri clonate. Prejudiciul a fost recuperat şi predat reprezentanţilor societăţii.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 2 Poliţie sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Cei doi s-au ales cu dosare penale, fiind cercetaţi pentru înşelăciune. Astăzi, urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Antecedente multiple

Dacă tatăl a fost în slujba legii, nu înseamnă că şi fiul a făcut la fel. Alexandru Cătălin Lotreanu este un client mai vechi al poliţiştilor, fiind implicat în mai multe incidente. În ianuarie 2008, Alexandru Lotreanu a bătut un muncitor pentru că îi murdărea maşina. Două luni mai târziu, maşina sa, un Audi TT, a luat foc în faţa unei benzinării din apropiere de Campusul Universităţii Ovidius. La acea vreme, Lotreanu Jr. a spus că a fost vorba despre o răzbunare.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite