Constanţa: Eroii Revoluţiei / Emil Duhnea, eroul-martir de la Intercontinental
0
Constănţeanul de 39 de ani, doctor în Ştiinţe Economice, îşi aştepta pe lume cel de-al treilea fiu; a fost împuşcat în inimă, de aproape; probabil şi-a privit ucigaşul în ochi.
Mai citiţi şi:
Asasinii lui Nicuşor Vlase, nedescoperiţi
Familia Duhnea locuia în Bucureşti şi urma să plece definitiv din ţară. Avea deja paşapoartele şi aştepta viza de Statele Unite ale Americii.
Emil Duhnea absolvise cu nota 10 Comerţul Exterior, apoi urmase Dreptul şi obţinuse doctoratul în Economie cu prima lucrare românească având ca subiect Bursa.
Visase să reprezinte România pe piaţa de specialitate din străinătate, dar nefiind membru de partid nu a primit un astfel de post. Emil nu a făcut însă niciun compromis. A preferat să piardă postul.
Ultima vară
„Ultima dată a fost acasă, la Constanţa, vara“, îşi aminteşte Dan, fratele său mai mic cu 10 ani. „Îmi zicea: «Ăstora le e frică de mine». Eram total diferiţi, el a fost un intelectual de mare clasă, eu eram mai pragmatic.
Asculta muzică de calitate - Beatles, Led Zeppelin, Deep Purple. Când îşi făcea lucrările punea să ruleze filmul Amadeus, îi plăcea mult muzica lui Mozart. De la el vedeam filmele cele mai bune şi citeam reviste străine la care era abonat: Times şi Newsweek.
Era un jucător redutabil de poker şi dacă mai spun că îşi lăsase plete şi barbă, vă daţi seama ce element nociv era pentru societatea ceauşistă“, zâmbeşte amar Dan Duhnea.
Ultima zi
În ziua de 21 decembrie, Emil Duhnea a plecat în Piaţa Universităţii. S-a întors pe la ora 15.00, ud din cap până-n picioare. Manifestanţii fuseseră împrăştiaţi cu tunurile de apă. Emil s-a schimbat de haine, şi-a lăsat actele acasă şi a plecat înapoi, pe baricade.
Soţia lui însărcinată n-a mai apucat să se împotrivească. Emil nu s-a mai întors. „Aveam multă încredere unul în celălalt. Eu căutam să nu-i impun nimic, la fel proceda şi el cu mine. Nu i-am spus nimic atunci. Am avut remuşcări după aceea, dar n-am putut să-l opresc. Nici el nu mi-a spus absolut nimic. Atât a zis: «Se adună din nou». Nu am crezut că vor fi omorâţi oameni. Erau cu mâinile goale, neînarmaţi. Ce vină aveau, că strigau?“, vorbeşte Silvia Duhnea acum, după 20 de ani.
Absenţa oricărui semn de viaţă de la Emil i-a confirmat bănuielile. „Întotdeauna mă suna să-mi spună că este bine, de oriunde s-ar fi aflat. Trecuse şi Crăciunul şi tot nu ştiam nimic de el. Se întâmplase ceva rău. Cu socrul meu, am plecat să-l caut la morgă. L-am găsit la Vitan-Bârzeşti. Cei de acolo mi-au zis că au patru morţi neidentificaţi. Le-am spus că soţul meu este brunet şi avea barbă. «Unul singur are barbă», mi-au spus de la morgă. El era“, povesteşte femeia cu emoţie pe care o reţine cu greu.
Emil Duhnea fusese împuşcat în inimă de aproape. Probabil şi-a privit ucigaşul în ochi.
Lacrimi amestecate
Pentru Silvia Duhnea a urmat perioada cea mai cruntă din viaţa ei. În penultima lună de sarcină, în loc să fie alintată, tânăra profesoară a trebuit să facă faţă unor traume puternice.
A devenit unicul sprijin al celor doi băieţi mai mari, Alin (10 ani) şi Vlad (6 ani), iar în februarie l-a adus pe lume pe Emil. La maternitate, lacrimile de bucurie nu au putut alunga jalea din familie.
Istoria din care face parte soţul său
„Nu am fost menajată de nimeni niciodată, cu toate că eram într-o postură pe care n-aş dori-o nimănui. Pentru pensia aceea de urmaş al Revoluţiei, de care nu doresc nimănui să aibă parte, am îndurat umilinţe de nedescris. Ce bătaie de joc, ce dispreţ... Nu am avut respect din partea funcţionarilor, nu am nici acum. Mă puneau să aduc acte peste acte pentru copiii mei, în timp ce alţii îşi arogau şi beneficiau nestingheriţi de drepturi necuvenite. Măcar din solidaritate feminină m-aş fi aşteptat la ceva mai multă înţelegere“.
Văduva lui Emil nu s-a recăsătorit. Acum predă istoria la Şcoala Ienăchiţă Văcărescu din Capitală.
A făcut pace cu destinul
Cei trei băieţi au împlinit însă visurile cele mai îndrăzneţe ale tatălui lor, cele pentru care libertatea cărora şi-a dat viaţa. Toţi trei au urmat cariera lui. Alin, cel mare, este specialist în brokeraj şi a obţinut burse în străinătate. Vlad lucrează tot în Finanţe, iar Emil este student la Drept, la Buget, specializarea japoneză.
„În niciun caz nu aş putea rămâne în altă ţară. Aş fi un emigrant şi eu, şi urmaşii mei, şi nu aş putea fi la fel de apreciat ca aici“, i-a spus fiul cel mare mamei sale.
Silvia Duhnea este extrem de mândră, iar acum este împăcată cu destinul. „Nu e vorba de fals patriotism. Copiii mei nu vor să plece în altă ţară. Ei singuri au pus lucrurile la punct, prin ceea ce fac şi sunt. Nu datorită statutului de revoluţionar al tatălui lor“.
Se încarcă comentariile...
