Constanţa: Elevii tulceni discută despre pornografia infantilă pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescenţii sunt informaţi despre acest fenomen de specialişti
Adolescenţii sunt informaţi despre acest fenomen de specialişti

Acţiunea face parte din Programul „Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi investigare a cazurilor de pornografie infantilă pe Internet“, program iniţiat anul trecut de către Poliţia Română împreună cu Poliţia Norvegiană şi finanţat de Mecanismul Economic European EEA Grands.

Pentru realizarea sondajului de opinie, ofiţerii sociologi din cadrul structurilor de analiză şi prevenire a criminalităţii vor aplica în cursul acestei zile chestionare în câte o şcoală din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ.

Rezultatele chestionarului vor sta la baza demarării unei campanii de informare şi prevenire a şcolarilor din clasele V-VIII cu privire la utilizarea în siguranţă a internetului şi în special a site-urilor şi platformelor de socializare.

„În judeţul Tulcea, campania se va derula la şcoala cu clasele I-VIII «Alexandru Ciucurencu» din municipiul Tulcea, unde ofiţerii de prevenire din cadrul IPJ Tulcea vor participa la mai multe întâlniri cu elevii ciclului gimnazial“, a declarat Ioana Bogorodea, inspectorul de poliţie din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.


Unii minorii acceptă să fie filmaţi

Deşi pornografia infantilă pe Internet nu reprezintă un fenomen în România, au apărut cazuri de distribuire a unor imagini pornografice cu minori, preluate de pe diverse site-uri. De asemenea, există cazuri de minori care sunt de acord să fie filmaţi sau fotografiaţi, după care aceia care pozează sau filmează distribuie pe Internet materialele fără acordul persoanelor implicate.

„Unul dintre principalele riscuri îl reprezintă aşa-numitul grooming, un mod de acţiune prin care o persoană cu înclinaţii pedofile pregăteşte transferul relaţiei cu un minor de pe ecranul calculatorului în viaţa reală, prin manipulare” a mai spus inspectorul de poliţie.

Recomandările generale ale campaniei privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane necunoscute pe Internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite