Constanţa: Elevii ne oferă Culoare din lumină de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia Culoare din lumină şi-a desemnat astăzi câştigătorii.

Lucrările celor 38 de elevi de gimnaziu au fost expuse timp de o săptămână într-una din sălile Teatrului de Păpuşi şi Tineret Elpis.

Elevii provin de la Şcoala generală nr. 16, Colegiul de Arte Regina Maria şi Liceul Teoretic Ovidius.

Juriul, format din inspectorul de specialitate Dorina Ivanciu, directorul teatrului şi cei trei profesori îndrumători a hotărât ca premiile să fie acordate unui număr de şase copii.

Premii simbolice pentru expozanţi


Adolescenţii au primit câte o diplomă şi o trusă de acuarele din partea directorului Teatrului de Păpuşi şi Tineret Elpis, Lică Gherghilescu.

Tema acestei expoziţii este legată de marea sărbătoare a Învierii Domnului, iar lucrările reprezintă un joc extraordinar de culoare, în cadrul căruia creativitatea şi imaginaţia au fost cele mai importante ingrediente.

 „Suntem bucuroşi că elevii sunt încă interesaţi de desen şi păstrează tradiţia“, a declarat profesorul Adrian Drăguţ.


Premiul I - Raluca Neculai, Jeni Stângaciu;
Premiul II - Sânziana Zamfir, Eduard Moga;
Premiul III - Lidia Panait, Andreea Zărnescu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite