Constanţa: Elena Laura Cristea este soprana în kimono de samurai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare vis al său este să ajungă pe scena celor mai mari opere din lume. Când nu este la lecţiile de canto, merge la sală, unde practică artele marţiale.

Înainte de a intra la liceu, Laura a decis să facă mişcare. Adolescenta a ales să practice Takieda-ryu, stil tradiţional de arte marţiale specific samuarilor.

„Este un stil de luptă mai dur, fiind puţini cei care îl practică. Tocmai de aceea am decis să îl adopt“, mărturiseşte adolescenta.

Are centura albă

După mai bine de trei ani de arte marţiale, Laura obţinut centura albă. A muncit din greu, antrenându-se ore în şir în sala de luptă.

A reuşit să înveţe şi una dintre cele mai dificile tehnici ale stilului Takieda-ryu pe care îl poartă. Este vorba despre Ude-Ate, tehnică prin care adversarul este pus la pământ prin câteva mişcări ale braţelor.

Tehnici de luptă

„Adversarul este prins de gât, tras pe spate, iar apoi trântit. A fost dificil până când am reuşit să execut aşa cum trebuie această tehnică, dar acum nu mai am probleme“, se mândreşte tânăra practicantă de arte marţiale.

A câştigat premii importante

Până în momentul de faţă, Laura a participat la patru stagii de pregătire, la Roşiorii de Vede, Constanţa şi Cernavodă.

Datorită felului în care s-a pregătit, adolescenta a reuşit să câştige locurile II şi III la cele două concursuri naţionale de arte marţiale la care a participat. „Nu mă aşteptam să obţin aceste rezultate la concursurile la care am participat. Mă voi pregăti intens pentru a câştiga cât mai multe premii“, spune Laura încrezătoare.

Pian şi operă 

Când nu poartă kimonoul de samurai, Laura cântă la pian şi ia lecţii de canto. Îşi doreşte să devină soprană. Face parte din corul Colegiului Naţional de Artă Regina Maria din Constanţa.  Până acum, a interpretat „Carmina Burana“ pe scena Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.

„Îmi place foarte mult muzica de operă. Eu chiar îmi doresc să ajung soprană. După liceu voi merge la Conservator“, spune ea.


Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite