Constanţa: Două minore din centrul de plasament au căzut în mâinile proxeneţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au fost reţinute în urma unui flagrant delict organizat de poliţiştii constănţeni la hotelul Doina, din staţiunea Mamaia.

Proxeneţii aduseseră la întâlnire două minore Ionela V. (14 ani) şi Ana Maria F. (15 ani), pe care le ofereau pentru partide de sex contra sumei de 800 lei. Exploatatorii minorelor erau doi soţi Sunai Ali (27 de ani) şi Larisa Seigean Ali (20 de ani), din Constanţa.
Imediat după flagrant trupele DIAS au descins la domiciliul suspecţilor, pe strada Oltenia, pentru a aduna probe în acest dosar. Au descoperit banii plătiţi de ofiţerul sub acoperire, inscripţionaţi cu substanţă fluorescentă, şi actul de identitate al uneia dintre minorele pe care aceştia le obligau să se prostitueze în beneficiul lor.

Au fugit din centrul de plasament

O oră mai târziu a fost reţinut şi intermediarul, cel care le însoţea pe minore la produs, Ciprian Georgian Costandache, în vârstă de 24 de ani, cel care le ducea şi banii obţinuţi soţilor Ali. Cei trei au fost arestaţi preventiv.

Anchetatorii l-au pus sub învinuire, în acest caz. Şi pe Dan Costel Bordianu, un proxenet bucureştean, care le prelua din când în când pe minore pentru a le plasa şi în Bucureşti.
Anchetatorii au spus că cele două fete au intrat în mâinile traficanţilor de persoane după ce au fugit din centrul de plasament Constanţa.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite