Constanţa: De mâine, trei zile de superstiţii despre Rusalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce în mediul rural oamenii păstrează tradiţiile, la oraş tinerii nu au habar ce sunt acelea Rusaliile, Ielele sau Sărbătoarea Cincizecimii, care se celebrează la 50 de zile de la Paşte. 

Creştinii sărbătoresc Rusaliile timp de trei zile. În Ajunul Rusaliilor se serbează Moşii de Vară cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor. Se crede că sufletele morţilor părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii şi se întoc la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

În mitologia românească, Rusaliile sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor. Bătrânii spun că ştiu de la părinţii lor că cei care nu ţin sărbătoarea de Rusalii vor fi pedepsiţi. „Ielele sunt femei cu puteri magice, frumoase şi seducătoare. Sălăşuiesc în văzduh, în munţi, peşteri, păduri şi pe malul apelor. Noaptea se scaldă goale“, povesteşte Aneta Vasilică, de 70 de ani, din satul Cataloi, judeţul Tulcea. Tot ea ne spune că în zilele de Rusalii nu spală, nu calcă, nu merge la muncă pe câmp pentru a nu stârni mânia Ielelor. „Nu este bine să te prindă Noaptea de Rusalii, noaptea când Ielele dansează, la răscruci de drumuri, la marginea pădurii, în munţi sau pe malul apelor, că îţi fură minţile“, mai spune tanti Aneta. Tot în mediul rural, în această zi preoţii ies pe câmp pentru a stropi culturile cu agheazmă pentru a nu fi lovite de grindină, iar femeile sunt udate pentru a fi sănătoase tot anul.

La sate în special se păstrează tradiţia, iar în această zi oamenii merg la biserică pentru sfinţirea crengilor de tei şi nuc. Aceste crenguţe se agaţă apoi la straşina caselor sau la icoane pentru a le apăra de rele.

Aflaţi din  ce spun reprezentanţii Bisericii şi tinerii despre aceste superstiţii de Rusalii!

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite