Constanţa: Cristina Chilianu compune versuri de la nouă ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra are câteva sute de poezii adunate, pe care vrea să le publice într-un volum sub semnătura ei. Cristina a început să scrie primele poezii la vârsta de nouă ani, după ce a descoperit versul eminescian.

Auzise despre poet şi citise toate poeziile lui Mihai Eminescu, apoi a încercat ea să compună versuri. „Inspirată de Eminescu, am compus poezia «Codrul»: „Codrule, codruţule/ Ce mai faci tu, domnule?/ Ascult păsările cum cântă/ Şi cât de uşor mă-ncântă!/ Văd cum soarele răsare,/ Dar ce repede dispare!/ Ascult valurile apei/ Şi revărsarea Dunării./ Şi în rest ce să mai fac?/ Stau singur pe înserat“.

Au urmat poeziile „Baletul“, „Fluturaşul“, „Gama Do Major“, toate publicate de Constantin Lămureanu, în volumul „De treci condrii-nchipuiţi“ al grupului de dialog poetico folozofic „Petre Ţuţea“. „Toţi care publicau erau studenţi. Eu aveam doar nouă ani şi, cu toate acestea, am obţinut o menţiune“, rememorează Cristina. În afară de Mihai Eminescu, îi place să citească George Bacovia, Ion Barbu, Ilarie Voronca.

O inspiră momentul


Dacă la început aborda stilul eminescian, acum scrie în funcţie de starea de spirit, după un stil propriu, pe care şi l-a format în timp. Îi place să scrie despre iubire şi, la fiecare două zile, pune pe hârtie versuri. Toate creaţiile tinerei trec prin filtrul profesoarei de limba română din generală, Nicoleta Mocanu. „Scriu acasă, la şcoală, în pauze, când merg în tabără sau la plajă, când sunt supărată. De exemplu, când nu am cui să mă destăinui, scriu“, spune poeta.
Un alt volum în care Cristina a publicat este „Nelinişti metafizice“, unde a publicat poezia „Ghiocelul“. „Nu respect nicio regulă atunci când scriu. Niciodată versurile nu au aceeaşi structură, deşi îmi place rima împerecheată“, adaugă ea.

Citeşte mai multe în Adevărul de Seară!

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite