Constanţa: Copil nesupravegheat, căzut de la etaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Ambulanţă Constanţa a fost solicitat să intervină cu un echipaj pentru salvarea unui copil care a căzut de la etaj. Apelul a fost făcut în această după-amiază.

Incidentul s-a petrecut pe Aleea Orhideelor din cartierul Tomis Nord, la blocul U1. Copilul de 2 ani a intrat în scară împreună cu mama sa. Avea în mână nişte chei pe care le-a scăpat după ce a ajuns la etajul unu. S-a repezit să le prindă, s-a împiedicat şi a fost proiectat prin geamul de pe casa scării în afară, căzând pe trotuar. „Copilul a suferit traumatisme cranio cerebrale prin cădere, fiind internat la spital“, a declarat Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite