Constanţa: Concurs internaţional pentru rolleri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pasionaţi ai sporturilor extreme se vor întrece în data de 22 mai la Gravity Park.Tinerii vor lupta pentru a obţine pentru titlul de cei mai buni roller la prima ediţie internaţională a competiţiei East Coast Rolling, concurs organizat de un licean constănţean.

Gravity Park, de lângă lacul Tăbăcăriei, a devenit de câteva zile neîncăpător. Tinerii au început să se pregătească din timp pentru marea provocare. Toată lumea se antrenează.

Când îşi iau avânt să părăsească rampa, te aştepţi să-i vezi prăbuşindu-se pe jos la viteza pe care o au. Cu toate acestea, chiar dacă le tremură picioarele, atunci când aterizează pe role, reuşesc să se redreseze în câteva secunde. Încep prin a face o încălzire scurtă, apoi îşi exersează timp de câteva ore mişcările. Pentru ei, orice loc unde există borduri, scări şi balustrade este bun.

A convins patronii să sponsorizeze competiţia

Organizatorul acestei competiţii, Codin Moldovanu, este un licean în vârstă de 16 ani. Adolescentul practică acest sport de doi ani. „Am început să mă antrenez mai serios din 2008. Am fost convins de un prieten de-al meu să ne dăm cu rolele în Gravity. La scurt timp, el s-a lăsat, iar eu am început să mă pregătesc tot mai intens“, a spus adolescentul.

Pentru că şcoala îi ocupă cea mai mare parte a timpului, acum nu se mai antrenează decât în weekend. „Experienţa contează“, e de părere liceanul. Deşi nu are decât 16 ani, tânărul a reuşit să convingă mai multe firme să sponsorizeze competiţia.

„Am luat legătura cu patronii mai multor firme din Germania, Anglia, SUA. În România n-aveam nicio şansă. Nu-mi dădea nimeni bani“, a precizat el. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să le trimită acestora mailurile corect scrise în limba engleză.

Una dintre marile dorinţe ale lui Codin şi ale prietenilor lui este să încerce să schimbe părerea oamenilor despre sporturile extreme. Nu-i e teamă de julituri, pentru că spune că nimic nu poate sta în calea visurilor pe care le are.

Citiţi mai multe despre regulamentul concursului în !

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite