Constanța: Ce facem de 1 mai la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Techno, house, progressive sau minimal – avem de toate, direct pe nisip sau în cluburi. Pentru festivalurile cu tradiție din Mamaia biletele s-au pus deja în vânzare.

10 ani de The Mission

The Mission le va oferi clubberilor și anul acesta un motiv bun să ajungă de 1 mai la mare. Pe plaja din Mamaia Nord, vor putea dansa pe 1 mai începând cu ora 22.00 și până la răsăritul soarelui. Invitații speciali ai acestei ediții sunt reprezentanți de seamă ai genurilor techno și house - Cocoon Records și Desolat.

Într-un cort încălzit, pentru ascultătorii de techno, house, progressive sau minimal vor fi amplasate două scene pe care vor mixa Sven Väth, Loco Dice, Onur Özer, Martin Buttrich live, Sis live, Livio & Roby, Guti love, tINI, Maurizio Schmitz, în timp ce dansatoarele Cocoon Club din Frankfurt, Dream & Dare vor colora atmosfera evenimentului.

Biletele costă 50 lei în avans, disponibile național și internațional prin comandă online la www.bilete.ro sau direct de la Studio Martin (+40722399228) și 80 lei în seara evenimentului, la intrarea în locație. Accesul persoanelor sub 18 ani este interzis.

Party pe plajă

Renumita petrecere care are loc pe plaja Kudos în fiecare an pe 1 mai, a ajuns la a 11-a aniversare.

image

Party-ul va începe pe 30 aprilie și se va termina pe 2 mai. Invitații din acest an sunt: Oxia, Kaballe & Liebe, Luca Marano & Larsen, Mihai Popoviciu, Markus Homm, Jay Bliss, Rosario Internullo, Pagal (foto), Kool, Optick, Negru, Proof, Mahony, Bog, Byby & Edy.

Se deschide La Mania

Clubul La Mania îi va avea invitați pe Steve Lawler și Nima Gorji. De asemenea, Danny Howells este confirmat pentru La Mania Terrace afterparty.

Sunwaves, pe nisip, la Kristal

Sunwaves 2010 va avea loc în perioada 30 aprilie - 2 mai, pe plaja Kristal din Mamaia. Vor mixa Ricardo Villalobos, Lee Buridge, Marco Carola, Rhadoo, Petre Inspirescu, Raresh, Troy Pierce, Seth Troxler, Bill Patrick, Zip, Tobias Freund, Cassy, Mandy, Audiofly, El Cezere, Prâslea, Kozo, Gescu, Dan Andrei.

Biletele pentru Sunwaves 2010 vor putea fi achiziționate în avans de pe site-ul bilet.ro, la prețul de 80 lei, pentru ambele seri. La intrare, prețul biletelor va fi de: vineri 30 aprilie -  50 lei până în ora 00.00, 70 lei după ora 00.00; sâmbătă 1 mai -  30 lei până în ora 00.00, 50 lei după ora 00.00. Accesul persoanelor sub 18 ani este strict interzis.

Voicu Pânzaru, imaginea Crush Mamaia

Clubul Crush din Mamaia se deschide pe data de 29 aprilie cu DJ Pascal și DJ Kokko, aflati pentru prima dată în această formulă.  Pe 30 aprilie, R.I.O vine să spună „Shine on“, iar cavalerii moderni pe motociclete vor întregi atmosfera. Amfitrionul acestei seri este Virgil Ianțu. Pe 1 mai, vor mixa DJ Kokko și prietenii săi. Tema petrecerii este dată de celebra melodie a lui Yves LaRock, „Rise Up“.

Începând din acest an Clubul Crush din Mamaia s-a asociat cu Cătălin Botezatu, care va patrona o serie de evenimente ce se vor desfășura în club. Cel care a fost ales de Cătălin Botezatu să reprezinte imaginea Summer Crush Mamaia în acest an este manechinul Voicu Pânzar.

În luna mai, clubul va fi deschis în fiecare week-end, iar de pe 15 iunie întră în program zilnic până la sfârșitul sezonului. 

Bamboo și The Office, de pe 30 aprilie

image

Cluburile Bamboo și The Office Temporary Lounge din Mamaia se deschid pe data de 30 aprilie, cu evenimente speciale. The Office a pregătit pentru week-endul de 1 mai câte două spectacole.

Petrecere pe Autostrada Soarelui

Pentru al treilea an consecutiv, de 1 mai, Music Channel își mută sediul pe Autostrada Soarelui, la km 139. Anul acesta, în ultima parcare de pe autostradă, pe 30 aprilie vor mixa la platane DJ Andi, Cristi Stanciu, Vika Jigulina și Sasha Lopez.

Cabral, la Petrecere comunistă

Tan Tan Summer Club organizează de vineri, 30 aprilie, până duminică, 2 mai. Cabral va întreține atmosfera până în zorii zilei de 1 mai la o Petrecere comunistă, unde ne vom putea distra alături de Lenin, Stalin, Fidel Castro, dar și de cele mai sexy pioniere. Sâmbătă, 1 mai, vor fi prezenți Dj OldSkull, Dj Machu, Dj J., MC Tranda, MC JJ & Daemond, dar și Guess Who și Grasu XXL.

Festival de salsa, în Mangalia

În perioada 29 aprilie - 2 mai, la Mangalia va avea loc „Crazy Salsa Festival", eveniment organizat de Clubul Sportiv „Noua Generaţie" şi Primăria Mangalia. Vor participa la manifestare şcoli de dans din România, Germania, Spania, Italia, Turcia şi Bulgaria, stilurile abordate fiind cele de salsa, bachata, cha cha cha, rumba, rueda de cazino, merengue şi mambo.

Invitaţi: Mandinga, KREM, Silvia Unger, Ibo (Germania), Manuel Mascarell şi Sandra (Spania), Los Pambos (Bulgaria), DJ Hiko, DJ Erengun, Ilias Mustafa şi Maria Stoianova (Bulgaria şi Turcia).

Târg de antichități la Eforie Sud

În zilele de 30 aprilie, 1 și 2 mai, la Eforie Sud se organizează  cea de a treia ediţie a Târgului Colecţionarilor de Antichităţi, ANTICA.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite