Constanţa: Cătălina Bedregeanu dansează pentru o cauză nobilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casiera Primăriei Techirghiol a devenit vedeta staţiunii după ce s-a înscris la consursul „Dansez pentru tine“.  Dacă va câştiva, ea va dona banii comunităţii locale. 

Plăcută şi dezinvoltă, pentru Cătălina viaţa este un dans. A început să ia lecţii abia la vârsta de 15 ani,  când s-a înscris la Ansamblul de dansuri populare Pescăruşul din Techirghiol.

„A fost o perioadă frumoasă. Timp de 10 ani am participat cu ansamblul la diferite concursuri şi am călătorit în ţară şi peste graniţă. Perioada de glorie a fost în 2001 - 2004, când am fost la Botoşani, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri româneşti, dar şi în Turcia, la Festivalul Cireşelor, unde am reprezentat România“, rememorează ea.

Pe lângă jocurile populare, Cătălinei îi plac şi dansurile de societate. „Acum am renunţat la dans pentru un loc de muncă. În plus, mi s-a părut normal să cedez locul celor care vin după noi“, crede tânăra.

Aşteaptă rezultatul final

Acum, pentru ea este mai importantă munca şi promovarea staţiunii în care s-a născut şi a crescut. De puţin timp este casier la Primăria Techirghiol, unde încearcă prin pasiunea ei, dansul, să câştige bani pentru autorităţile locale.

„Primarul Adrian Stan mi-a propus să mă înscriu la «Dansez pentru tine» şi, dacă voi câştiga, voi dona jumătate din sumă comunităţii. Vreau ca turiştii care aleg staţiunea să revină cu drag, dar pentru asta sunt conştientă că este nevoie de investiţii, deci de bani. Sper, din suflet, să câştig şi să pot oferi bani comunităţii“, susţine Cătălina Bedregeanu.

În urmă cu o lună, tânăra a participat la preselecţia de la Bucureşti, unde a convins juriul că trebuie să fie selectată pentru preselecţia finală. „Juriul a fost încântat de dans, de cauză.

Am ajuns în etapa finală şi sper, cu puţin noroc, visul meu să devină realitate“, spune încrezătoare dansatoarea. Cătălina aşteaptă acum răspunsul final şi următoarea ediţie a concursului.

Citiţi  mai multe în de astăzi!

stampila constanta
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite