Constanţa: UPDATE Cadavru carbonizat descoperit într-o canalizare din zona Industrială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit în această după-amiază într-un canal colector de pe strada Celulozei din Constanţa. Cadavrul în stare avansată de descompunere era parţial carbonizat.

Un apel anonim la 112 anunţa astăzi, în jurul prânzului, că într-o canalizare din zona Fabricii de Pâine se afla cadavrul unui bărbat.

Ajunşi la solicitare, militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au avut nevoie de mai bine de trei ore pentru a putea scoate trupul neînsufleţit din canalul colector, din cauza unor fire electrice neizolate.

După ce o echipă Enel Electrica a întrerupt alimentarea cu energie electrică, militarii au putut scoate cadavrul din canalizare. Anchetatorii spun că  trupul neînsufleţit  era într-o stare avansată de degradare. Ei cred că rămăşiţele umane zac în canal de mai bine de un an.

După-amiază, cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central, unde va fi autopsiat. Ancheta va stabili dacă bărbatul a fost incendiat sau dacă el şi-a găsit sfârşitul printre firele electrice care trec pe lângă canal.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite