Constanţa: Bolnavii care au nevoie de dializă vor fi aduşi la spital cu elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii vor fi aduşi mai repede la spital
Pacienţii vor fi aduşi mai repede la spital

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa vrea să încheie contract cu două firme pentru transportul bolnavilor dializaţi cu elicopterul.

Până la acest moment, şi-au prezentat ofertele firmele BGS şi Andalex. Singura condiţie pentru ca acestea să poată încheia contractul cu spitalul este să aibă propriul elicopter sau să-l poată închiria din alte părţi atunci când este cazul. 

Reprezentanţii Andalex au depus  deja contestaţie la conducerea unităţii sanitare pentru că ei nu au ştiut de la început că trebuie neapărat să aibă elicopter.

Spitalizarea bolnavilor costă foarte mult

„Nu mai vreau să trecem prin ce am trecut iarna aceasta cu bolnavii dializaţi din judeţ, când nu am putut ajunge la ei şi am fost nevoiţi să-i ţinem internaţi în spital timp de mai multe zile. Spitalizarea lor a costat foarte mult şi au ocupat paturi care ar fi putut fi folosite pentru urgenţe“, a declarat managerul spitalului, dr. Dan Cpăţână.

În ceea ce priveşte plata firmelor cu care va încheia contractele, managerul a mai spus că  acestea vor fi plătite pentru fiecare kilometru parcurs.

„Indiferent că transportul se face pe şosea sau pe calea aerului, suma va fi aceeaşi. În prezent, spitalul dispune de bani care să asigure parcurgerea a  8.000 de kilometri pentru transportul persoanelor dializate“, a completat dr. Căpăţână.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite