Constanţa: Avram Petcu, actorul cu chitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avram Petcu
Avram Petcu

Artistul poreclit „Vivi“ a făcut primii paşi spre universul notelor muzicale când era elev. Pe atunci, se furişa pentru a studia chitara fratelui său.

Artistul de acum povesteşte că abia la vârsta majoratului s-a apucat serios de muzică. „Am cântat folk la cenaclul «Manifest»“, rememorează el. În anii ‘90, a urmat cursuri de canto sub îndrumarea Mariei Oneţ, căreia nu conteneşte să-i mulţumească. Studiile de specialitate au fost definitivate în anii următori, iar premiile nu s-au lăsat aşteptate.

A învăţat singur să cânte

Avram povesteşte amuzat cum desluşea singur notele produse de corzile instrumentului abandonat de fratele său. „Tatăl meu nu era de acord să mă apuc de muzică, îmi spunea că trebuie să mă ţin de şcoală“, îşi aminteşte Vivi. A învăţat să cânte sigur la chitară şi a repetat tot timpul pe ascuns.

Începând cu anul 1991, artistul a fost angajat al Teatrului Fantasio, unde a fost distribuit în aproape toate spectacolele. „Până în 2004, am făcut parte din distribuţia spectacolelor de revistă“, povesteşte Avram. Comasarea teatrelor constănţene şi restructurările de anul trecut l-au determinat să se orienteze spre alte colaborări cu diverse posturi de televiziune sau radio-uri. „Am participat la nenumărate spectacole şi petreceri private“, spune artistul.

Al doilea album

În urmă cu zece ani, Avram şi-a lansat primul album. „Vânzările neaşteptat de bune mi-au dat înceredere şi am lucrat la un nou album“, povesteşte artistul. Următorul CD este programat să ajungă pe piaţă anul viitor.

Avram este pasionat de sport şi mărturiseşte că fotbalul este preferatul său. Când are timp liber, artistul se relaxează la o partidă de pescuit sau la un spectacol de operă. „Când pot, mă plimb sau alerg. Prefer natura, unde pot să mă destind“, spune chitaristul.

Citiţi mai multe în  !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite